Agricultura modernă este despre precizie, eficiență, economie de resurse și protecția mediului. Or, ultima și cea mai nouă tehnologie utilizată în procesul de pulverizare și protecție a plantelor – dronele agricole – bifează toate aceste cerințe. Noile tehnologii vor permite fermierilor să economisească bani, timp și să rezolve o problemă acută a sectorului: lipsa forței de muncă. De asemenea, dotate cu senzori și camere video performante, dronele vor monitoriza starea culturilor, atacul bolilor și dăunătorilor și carențele nutriționale în timp real.
Pentru Valentin Airini, manager-ul companiei agricole AGDAV SRL din raionul Glodeni, 2023 este al treilea an în care utilizează pulverizarea cu drone pentru culturile de câmp. Este o soluție atunci când plantele sunt mari deja, dar și atunci când nu reușește să se încadreze în timp cu utilajele convenționale, spune fermierul.
Noi alegem să aplicăm tratamentele preventiv, pentru a evita pierderile de recoltă în urma atacurilor bolilor sau dăunătorilor chiar și în fazele avansate de dezvoltare a culturilor. Iar când floarea-soarelui sau porumbul au deja înălțimea de 2 metri, dar necesită tratamente nu mai putem intra în câmp cu tractorul. Anume la această etapă, am apelat la serviciile companiei DRON Assistance pentru pulverizarea cu drone. Astfel, am reușit să aplicăm insecticide și fungicide în timp util, conform tehnologiei de protecție a plantei pe care o implementăm în gospodărie.
Anual, aplicăm tratamente cu dronele la cultura de floarea-soarelui și porumb pe suprafața de 250 de hectare. Lucrările pe această suprafață se efectuează timp de 2-3 zile, în funcție de condițiile climaterice. Inițial, am utilizat dronele de capacitate mai mică, ulterior, când au apărut pe piață cele de 30 de litri, le-am ales pe ele. Astfel, s-a redus și mai mult timpul de lucru, povestește fermierul.
De asemenea, agricultorul a reușit să reducă și volumul de apă, dar și cel de insecticid utilizat, fără a minimiza efectul acestuia. În timpul pulverizării cu dronele agricole, se poate economisi până la 20% de produs fitosanitar și 95% de apă. Tehnologia cu care funcționează dronele - se formează picături mici, ce pătrund în țesuturi mai rapid și nu alunecă de pe frunză - crește eficiența preparatelor.
Atunci când pregătim soluția pentru tratament, alegem volumul minim recomandat pentru substanța activă. Este un avantaj și o economie de resurse pentru noi. Nu ne putem permite asta atunci când utilizăm stropitoarea tradițională. Cu respectarea minuțioasă a recomandărilor: umiditate, vânt, temperatura aerului, tratamentele sunt destul de eficiente, susține Valentin Airini.
Un alt mare avantaj al dronelor agricole este faptul că ele permit efectuarea tratamentelor imediat după ploaie. În anii cu precipitații dese, când este imposibilă intrarea în câmp cu tractorul în momente critice de tratament, ele sunt soluția optimă. Astfel de situații am avut și în primăvara 2023, și 2021. Din motiv că nu s-au reușit lucrările în timp util, mai multe companii agricole au avut pierderi de recolte.
Dronele sunt un bun instrument de monitorizare a culturilor în câmp și identificare a parcelelor cu probleme: boli, dăunători sau anumite carențe. Drept urmare, agronomul poate lua decizii și efectua tratamente sau fertilizări porționat, în funcție de necesitățile culturilor. În baza datelor colectate, operatorul poate seta harta tratamentelor porționate, în funcție de necesitățile plantelor. Agronomul poate alege: tratează doar porțiunile afectate sau tratează tot câmpul, dar cu cantități de preparat diferite, în funcție de gravitatea problemei. Astfel, și tratamentele sunt mai eficiente, se micșorează timpul lucrărilor, poluăm mai puțin mediul înconjurător și economie de resurse și bani facem, explică Vitalie Sacara, administrator DRON Assistance.
Agricultorii cunosc cât de mult se pierde din roadă dacă în momentul recoltării nu avem coacere uniformă a culturii. În ajutor ne vin preparatele pentru disecare. Un impediment la această etapă este aplicarea lor, întrucât plantele sunt mari deja și atunci când vom interveni cu tractorul, vom avea pierderi. Iată în acest moment, dronele sunt soluția optimă. Cu ajutorul lor, putem identifica zonele unde avem plante încă verzi, apoi aplicăm preparatul, la fel porționat, în funcție de necesități.
Dronele nu sunt complicate în pilotare. În câteva zile, oricine din gospodărie poate însuși să piloteze o dronă agricolă. Per general, producătorul agricol își poate răscumpăra investițiile pentru o dronă timp de un sezon. Mai mult, statul oferă și subvenții pentru achiziționarea acestor tehnologii, mai spune specialistul.
Evident, drona nu poate înlocui total stropitorile tradiționale. Dar este un instrument care vine să completeze lucrările convenționale pentru a spori eficiența tratamentelor și a crește profitabilitatea fermelor agricole.
Pentru a aduce mai aproape de producătorii din țara noastră, dar și pentru a iniția tinerii studenți în domeniul noilor tehnologii din agricultură a fost creată Agrotek Arena. Este un centru de inovație care revoluționează industria agricolă, scopul de bază fiind promovarea inovațiilor digitale în agricultură. Agrotek Arena este o inițiativă dezvoltată de Universitatea Tehnică a Moldovei în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare și Modernizare a Agriculturii și Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.