PLANTAȚIA DE ALUNI ECO, O INVESTIȚIE PROFITABILĂ

14 apr 2020
Produsele BIO sunt tot mai solicitate atăt în țara noastră, dar mai cu seama pe piețele europene unde și prețul este destul de motivant. Iată de ce interesul fermierilor de a cultiva culturi în sistem ecologic este tot mai sporit. Un exemplu în acest sens este Svetlana Nițoreanu și Mihai Platon, din raionul Căușeni. Cuplul gestionează o plantația de 10 ha de aluni ecologici care au fost plantatați acum 5 ani. În 2019, familia a strâns prima roadă și au făcut primele vânzări.
 
 “ Pentru noi, această plantație este una din investițiile noastre cele mai mari. Drumul este anevoios, dar plăcut. Am reușit să obținem certificatul ECOOLOGIC. Ceea ce ne face să fim mândri și totodată mult mai responsabili. Să produci alune ecologice este o provocare, însă, răsplata nu întârzie să apară. În jur de o tonă de alune ecologice am adunat și așa am reușit asă încheiem un contract cu o companie ce ne asigură vânzările. Din păcate, în această perioadă de pandemie, compania dată, este nevoită să se limiteze. Așa că se procură o cantitate mai mică de alune. Iată de ce, suntem puși în situația să găsim soluții de vânzare. Am primit recent niște oferte de la unele platforme ce activează online, sperăm împreună să depășim perioadele incerte”, a menționat Svetlana Nițoreanu.


 
Între timp, au reușit să consolideze încă 6 ha de teren agricol, ceea ce le va pemite să-și extindă afacerea. Pepiniera ar fi putut fi plantată anul acesta, însă, au avut o lipsă de material săditor, deși chiar ei îl produc.
 
“Noi suntem ca “ciubotarul fără ciubote”, producem material săditor bun, însă, fiind contractat a fost în totalitate livrat clienților. Urmează ca soțul meu Mihai să producă mai mult material săditor în pepinieră, așa încât, puieții să ne ajungă și pentru noi”, a spus Svetlana.


 
Svetlana a declarat că plantația de alun nu-i dă mari bătăi de cap în privința lucrărilor de întreținere. În toamna anului trecut, au reușit să facă totul împreună cu soțul. De formarea coroanei la livadă a fost responsabilă Svetlana. Plus la toate, au reușit să investească și în mecanizarea lucrărilor necesare în livadă, ceea ce le oferă posibilitate să solicite ajutorul unor muncitori doar la sezonul de recoltare. De asemenea, producătoarea ne-a mai dezvăluit că deține și un sistem de irigat. Astfel își crează propriul grafic de irigat, în funcție de condițiile meteorologice ale anului.
 
 “Irigăm după necesitate, anul acesta este unul secetos. Vom fi nevoiți să irigăm de mai multe ori, deoarce, productivitatea la hectar este direct proporțională cu cantitatea de apă oferită planțației”, a declarat Svetlana Nițoreanu.

Plantația de alun este una dintre cele mai rentabile afaceri agricole de la noi din țară, întrucât necesită o investiție medie, care se răscumpăra într-un interval de timp relativ scurt comparativ cu alte culturi, iar profiturile pot fi substanțiale.
 
“Cu părere de rău, în Moldova, alunele ecologice au un preț mai mic față de alunul convențional. Recent, am analizat piața locală și am rămas surprinsă de prețurile din piață. Noi realizăm la un preț de 100 lei kg de alune ecologice în coajă. Preconizăm să dezvoltăm și o linie de ambalare, așa încât să-i oferim plus valoare produsului nostru de calitate”, a menționat Svetlana Nițoreanu



Dacă sunteți interesați să înființați o astfel de plantație sau doriți să cumpărați alune ECO, puteți să vorbiți direct cu Svetlana și Mihai.

Cei interesați ne puteți scrie pe adresa redacției noastre: agromedia07@gmail.com, iar noi vă facem legătura.
 
loading ...