FRUCTE MOLDOVENEȘTI PENTRU LUME: Producători și exportatori participă la Expoziția Macfrut din Italia

09 sep 2021
Două companii producătoare și exportatoare de fructe din Moldova participă pentru prima dată sub standul comun „Moldova un gust deosebit”, în cadrul expoziției Internaționale Macfrut, care are loc în perioada 7-9 septembrie la Rimini, Italia.
 
Prezența le eveniment a fost organizată de Asociația Moldova Fruct în cadrul Programului „Fructe moldovenești pentru lume”, implementat cu suportul proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova și Agenția de Investiții din Moldova.
 
Expoziția este vizitată de operatori de pe întregul lanț de comerț cu fructe. În acest an, aceasta se desfășoară și online, și în format fizic.  
 
Pentru noi a fost util să aflăm despre cerințele de calitate solicitate de potențiali parteneri (importatori, rețele de magazine, distribuitori din așa țări ca Italia, Polonia, Ungaria, Egipt, Țările Baltice și alte țări din regiune cu care ne-am întâlnit în cadrul expoziției”, relatează Eugenia Velicescu, producător și exportator de fructe.
 
Iurie Fală: Există posibilități reale ca fructele noastre să ajungă în UE
 
Iurie Fală, director executiv Moldova Fruct afirmă că multiplele discuții cu importatorii de fructe din alte țări au confirmat interesul lor pentru fructele moldovenești. „Anul trecut producătorii moldoveni au vizitat doar virtual expoziția Macfruct, iar în acest an au reușit să fie prezenți fizic și să participe la multiple întâlniri și negocieri. Există posibilități reale pentru fructele din Moldova să ajungă pe piețele UE”, a declarat Iurie Fala.
 
„Prin participarea la această expoziție ne-am propus să informăm cât mai mulți clienți despre fructele moldovenești și oportunitățile reale de business cu producătorii din țara noastră. Merele, prunele și strugurii de masă din Moldova pot ocupa un loc destoinic pe rafturile magazinelor din UE, dacă producătorii și exportatorii din Moldova vor înțelege și își vor ajusta procesele de producere și post-recoltă la standardele de calitate confirmate prin certificările necesare”, consideră Iurie Fală.
 
În ultimii ani producătorii din Moldova au reușit să ajungă cu cantități tot mai mari de fructe pe piața UE. Iurie Dogotari este un exportator cu experiență care consideră determinantă respectarea standardelor de calitate și cerințele, care diferă de la o țară la alta.
 
Am aflat din discuțiile pe care le-am avut la stand că tot mai multe rețele europene solicită certificate pentru casele de ambalare BRC și IFS. Astfel, certificarea cu BRC și IFS devine o prioritate pentru noi pe care trebuie să o îndeplinim în viitorul apropiat, dacă ne dorim să ajungem pe noi piețe”, subliniază Iurie Dogotari.
 
Pentru prezentarea și promovarea fructelor moldovenești, în următoarea perioadă, membrii Moldova Fruct planifică să participe la expozițiile: WorldFood Moscow, Federația Rusă, Tallin FoodFair, Estonia, Fruit Attaction, Spania și Anuga, Germania.
 
loading ...