CORTEVA INVESTEȘTE 13 MILIOANE DE EURO. JEAN IONESCU: „Ne consolidăm poziția de leader pe piața europeană a semințelor”

19 apr 2021
Corteva Agriscience a anunțat investiția adițională de aproximativ 13 milioane de euro pentru exinderea unității de producție din Afumați, România, pentru a accelera dezvoltarea afacerii sale cu semințe de floarea soarelui în Europa.

Construcția unei facilități moderne este deja în desfășurare și urmează să devină operațională la începutul lunii august, la timp pentru sezonul de recoltare a florii-soarelui.
Acest proiect de investiții care cuprinde un nou depozit și o stație de condiționare va permite companiei Corteva Agriscience să eficientizeze problemele legate de aprovizionare, să îmbunătățească calitatea și capacitatea operațională, pentru a sprijini cererea europeană în continuă creștere.

„Prin extinderea operațiunilor noastre în România, ne consolidăm poziția de leader pe piața europeană a semințelor”, a declarat Jean Ionescu, Country Leader Corteva Agriscience în România și Moldova.

Marius Bărăceanu, Production Location Manager Corteva Agriscience în Romania, a adăugat:

„Deja am alocat 35.000 de ore de lucru acestui proiect, astfel că implementarea este în termen. Luând în considerare pandemia COVID-19 și toate măsurile de protecție necesare, echipa a făcut o treabă excelentă, asigurând-ne totodată că siguranța rămâne o prioritate de top”.
Stația din Afumati este una dintre cele mai moderne facilități de producție a semințelor Corteva din lume și oferă clienților din întreaga Europă produse cu cele mai avansate inovații în materie de genetică a plantelor.

Stația produce hibrizi de porumb, floarea-soarelui și rapiță de primavără, care deservesc nevoile clienților din țările UE, precum Ucraina, Rusia, Moldova, Bielorusia, Kazahstan, Azerbaidjan și Turcia.

Facilitatea din Afumati funcționează din 2006, cu aproximatix 160 de angajați și 250 de muncitori sezonieri în timpul sezonului de recoltare. Extinderea acestei facilității va permite Corteva Agriscience să creeze peste 20 de posturi noi. Investiția totală, inclusiv investiția de modernizare, depășește 73 de milioane de euro.

Despre Corteva Agriscience

Corteva Agriscience este o companie globală, pur-agricultură, tranzacționată pe bursă, care oferă fermierilor din întreaga lume cel mai complet portofoliu din industrie - inclusiv un mix echilibrat și divers de semințe, soluții pentru protecția culturilor și soluții digitale axate pe maximizarea productivității și creșterea randamentului și profitabilității. Având în portofoliu unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură și o linie de produse și tehnologii de top în industrie, care pot genera creșteri viitoare, compania se angajează să colaboreze cu părțile interesate din întreg sistemul alimentar, contribuind la promisiunea de a îmbogăți viața celor care produc și a celor care consumă și asigurând progresul generațiilor viitoare. Corteva Agriscience™ a devenit o companie independentă listată la bursă pe data de 1 iunie 2019 anterior fiind divizia agricolă a DowDuPont. Mai multe informații sunt disponibile pe www.corteva.ro
Urmăriţi Corteva Agriscience pe Facebook, Instagram, LinkedIn, Twitter şi YouTube
 
                                                         
 
loading ...