Valerian Pârău, director tehnic al companiei, susține că SY Harnas este deja o alegere constantă în fermă:
Am semănat în jurul datei de 7 septembrie 2024, așa semănăm rapița în fiecare an. E un hibrid pe care îl recomandăm, pentru că s-a comportat foarte bine indiferent de condiții. Toleranța la stres și la schimbările bruște de temperatură a fost clar un avantaj. În continuare o să-l folosim în câmpurile noastre de producere.

Compania alege SY Harnas în fiecare sezon agricol, alături de alți hibrizi din portofoliul Syngenta, care au arătat rezultate similare, dar „SY Harnas rămâne unul dintre cei mai constanți la performanță”, spune specialistul.
Schema tehnologică pentru rezultat maxim la rapiță
Schema tehnologică aplicată de fermă este una echilibrată și bine dozată. Cultura a fost semănată după grâul de toamnă – o alegere obișnuită pentru această zonă. Fertilizarea a început încă din toamnă, cu 100 kg/ha de îngrășământ complex pe bază de azot, fosfor și potasiu. În februarie, s-a intervenit cu 220 kg/ha de sulfat de amoniu, urmată de o a doua fertilizare în aprilie – încă 170 kg/ha, pentru susținerea dezvoltării în fazele vegetative active.Pe parcursul vegetației, s-a aplicat o tehnologie completă de protecție:
Am folosit tot ce este în portofoliul Syngenta pentru rapiță. Din fungicide am aplicat Amistar® Gold, iar ca insecticid – Karate Zeon®. Toate și-au făcut efectul, și am obținut rezultatul maxim posibil, explică Valerian Pârău.
De asemenea, compania acordă o atenție constantă combaterii buruienilor și dăunătorilor, aplicând tratamentele la timp, cu scopul de a oferi plantei condiții optime de dezvoltare. Este o tehnologie necesară dacă vrei ca planta să își exprime potențialul, adaugă directorul tehnic.

De ce SY Harnas? Performanță constantă, sezon după sezon
SY Harnas este un hibrid de rapiță din portofoliul Syngenta, dezvoltat prin tehnologia SAFECROSS™, care asigură stabilitate genetică și adaptabilitate în diverse condiții pedoclimatice.Hibridul se remarcă printr-o vigoare excelentă la răsărire, instalare rapidă în toamnă și toleranță ridicată la iernare. Primăvara, are o dezvoltare accelerată, cu o înflorire timpurie și o perioadă de fotosinteză extinsă, ceea ce duce la o productivitate ridicată.
Se adaptează ușor la toate tipurile de sol, are rezistență bună la cădere și toleranță la boli precum Phoma. În plus, conținutul ridicat de ulei îl face atractiv și din punct de vedere economic. Densitatea optimă recomandată este de 50–60 semințe/m².
Găsești hibridul la reprezentantul Syngenta din zona ta.
SY Harnas este disponibil la distribuitorii oficiali Syngenta – cere-l dacă îți dorești rapiță ce livrează performanță în fiecare sezon.