PRIMUL TRATAMENT FUNGICID LA CEREALELE PĂIOASE. Amistar® Prime, foarte eficace pentru T1

09 apr 2026
În această primăvară vedem pe câmp dezvoltându-se un complex de boli foliare, printre care făinare, septorioză și rugini. Suntem nerăbdători să intrăm în câmp și să tratăm cultura, însă trebuie să fim atenți la ce temperatură facem tratamentele. Am văzut în alți ani fenomene de fitotoxicitate din cauza aplicării fungicidelor pe bază de triazoli, din motivul că planta nu a metabolizat produsul.
 
Când putem avea fitotoxicitate?
  • Când noaptea avem sub 5 grade Celsius; orice aplicare sub 5 grade Celsius este sub risc. Înghetul de dimineată este foarte periculos
  • Când avem alternanță mare de temperaturi zi-noapte (la produsele pe baza de triazoli întâlnim des acest fenomen)                                                  
Care sunt substanțele active cele mai predispuse la fitotoxicitate?
În special Triazolii. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că sunt mai puțin sistemici (se mișcă foarte puțin din zona în care sunt aplicați) și astfel avem o concentrație prea mare de produs într-un singur loc.
 
Le recomandăm fermierilor să urmărească prognoza meteo și să aștepte temperaturi de peste 5 grade Celsius noaptea și fără alternanțe mari de temperatură între zi și noapte.
 
Câteva poze din câmp cu astfel de fenomene de fitotoxicitate.

 
Syngenta recomandă Amistar®Prime , un fungicid performant ce oferă un control  excelent al bolilor la reluarea în vegetație: făinarea, rugina brună, rugina galbenă, septorioza sunt foarte bine controlate. Avantajul major al produsului constă în prevenția oferită de Tehnologia Amistar®, oferă un efect de lungă durată, de până la 3-4 săptămâni, datorită sistemicității excelente. Are o acțiune preventivă excelentă, poate fi folosit la temperature mai joase (peste 5°C). În cazul unor fluctuații mari de temperatură între zi și noapte sau în cazul în care după tratament vin temperaturi scăzute, Amistar®Prime nu stresează planta de cultură, aceasta putând să își elibereze potențialul maxim de producție.
 
Amistar®Prime are un spectru larg de boli combătute, oferind un control foarte eficient

 
Amistar®Prime are performanță foarte înaltă în controlul bolilor foliare la reluarea în vegetație. 

 
AMISTAR® PRIME este de preferat a fi folosit la primul tratament fungicid (T1) și nu determină fitotoxicitate atunci când este aplicat în perioada când noaptea avem temperaturi mai scăzute (dar media zilnică minim peste 5°C).
 
Vă invităm să aflați mai multe detalii despre produs pe www.syngenta.md și să luați legătura cu reprezentanții Syngenta din zona dvs.
  • Zona Nord-Vest: Vitalie Ursachi, tel.: 069 108 576
  • Zona Nord-Est: Inga Bazic, tel: 069 111 057
  • Zona Centru: Victor Camerzan, tel.: 061 230 330
  • Zona Sud: Victor Timotin, tel.: 061 088 030
Produsele le găsiți la distribuitorii oficiali Syngenta în Republica Moldova: Vadalex-Agro SRL, FPC Bioprotect SRL, Firma Diazchim SRL, Licorent Agro SRL, Gold Corn SRL.
loading ...