Pentru cei de la Lemken, 2021 este „Year of the Soil” (Anul Solului), fapt pe care au vrut să-l demonstreze din plin la „Blue Innovation Day”, un eveniment dedicat celor mai noi tehnologii de pregătire a terenului.
„Spune-mi cum îți lucrezi terenul ca să-ți spun ce producții vei avea”... Aceasta este provocarea la care producătorul de utilaje agricole Lemken încearcă să răspundă prin inovație de peste 240 de ani. Cum se vor realiza în viitor lucrările de pregătire a solului am reușit să aflăm, în exclusivitate pentru România, chiar de la centrul de testare a noilor tehnologii (AgroFarm), pe care compania îl deține în localitatea Alpen din nord-vestul Germaniei. O experiență de două zile ne-a arătat că solurile sunt la fel de diverse precum oamenii și că prelucrarea lui necesită soluții adaptate și individualizate pentru fiecare fermă.
iQblue CONNECT: Începutul unei transformări
Medaliată cu argint la „Agritechnica Innovation Awards 2019”, tehnologia iQblue Connect funcționează precum „cutia neagră” a avioanelor, permițând inclusiv utilajelor mai vechi să fie digitalizate prin automatizarea funcțiilor mecanice ale utilajului.
„Cu ajutorul senzorilor instalați pe utilaj, acest modul înregistrează și transmite informațiile operaționale către tractor sau către o aplicație de gestionare a documentației digitale. Pe baza acestor informații se poate realiza o ajustare automată a plugului, a semănătorii sau a cultivatorului, în funcție de cartarea solelor și de specificul lucrării. Dacă până acum tractorul se mișca, dar nu înțelegea procesul de lucru, cu iQblue Connect avem o simbioză între tractor și utilajul tractat; ca un creier comun pentru întreaga operațiune”, a declarat Peter Baumgärtner, directorul de Agrotraining al companiei.
Plan de lucru integrat și personalizat
Într-adevăr, utilizată împreună cu sistemul de management al tractorului (TIM) și cu interfața ISOBUS, noua versiune a iQblue Connect înregistrează și procesează date din timpul tuturor lucrărilor de prelucrare a solului (adâncime, obstacole, conturul lucrărilor, condițiile de mediu etc.) pentru mai multe utilaje și pe parcursul mai multor sezoane, permițând astfel realizarea unui plan de lucru integrat și personalizat pentru fiecare solă sau cultură.
KARAT 10: Versatil, ușor și rezistent în timp
Disponibil în versiune purtată (rigid/pliabil) și semi-purtată, noul cultivator cu 3 rânduri de organe active - Karat 10 păstrează principalele trăsături ale predecesorului său, precum lățimea de lucru între 3 și 7 m sau sistemul rapid de schimbare a brăzdarelor, însă vine și cu o serie de plusuri la capitolul manevrabilitate și adaptabilitate.
Cu o dispoziție simetrică a dinților în jurul axului, noul Karat 10 necesită mai puțină tracțiune totală și laterală chiar și în condiții de muncă intensivă. În plus, datorită noului design, cultivatorul este mai facil de utilizat împreună cu sistemele de ghidaj electronice ale tractorului.
Sistemul de prindere a fost la rândul lui îmbunătățit, iar versiunile de brăzdare cu care poate fi echipat au fost diversificate: de la organele de lucru destinate lucrărilor superficiale (5-7 cm), precum DeltaCut, la cele destinate lucrărilor profunde, precum ghearele și dalele de brăzdar ce pot ajunge până la 30 cm adâncime.
ContourTrack
De asemenea, pentru o mai bună încorporare a materiei organice în sol, Karat 10 permite diverse echipări cu discuri (în stea, ondulate sau curbate), iar odată cu lansarea noului cultivator, cei de la Lemken propun și un nou tăvălug, special adaptat pentru solurile grele.
Nu în ultimul rând trebuie menționat noul senzor care echipează acum sistemul electro-hidraulic ContourTrack și cel de redistribuire a sarcinii, care se dovedesc deosebit de utile pentru menținerea unei adâncimi de lucru uniforme chiar și în cazul terenurilor cu pantă ridicată.
Un nou vârf de gamă: semănătoarea Solitair DT
După ce în vară lui 2021 au lansat modelul Solitair 9+ Duo (semănătoare cu buncăr dublu, ce poate fi compartimentat 50/50 sau 60/40 și care are o lățime de lucru de 4 m), cei de la Lemken și-au propus să își extindă gama de semănători cu noua Solitair DT, ce vine ca o alternativă la semănătorile compacte prin folosirea de organe modulare configurabile.
Asemenea lui Solitair 9+ Duo, modelul DT se remarcă prin buncărul dublu de mari dimensiuni ce poate fi compartimentat și configurat atât pentru sistemul semințe/îngrășământ, cât și pentru sistemul semințe/semințe din culturile duble. Dacă la 9+ Duo avem un buncăr de 1.850 litri, noul DT reprezintă vârful de gamă din acest moment, cu o capacitate maximă de 5.100 litri și o lățime de lucru între 4 și 6 m.
Un utilaj mai mare, dar mai ușor
Remarcabilă este însă greutatea utilajului, care cântărește cu până la 2 tone mai puțin decât versiunile anterioare 9HD și 9KK.
„Ne-am dorit un utilaj mai mare, dar mai ușor și care să permită fermierilor o configurare cât mai diversificată și adaptată nevoilor lor. În cadrul testelor făcute de noi, viteza de lucru a fost între 10 și 16 km/h, cu un consum de sub 5 litri/hectar și o productivitate în jurul a 9-10 ha/oră. Pentru moment lățimea maximă de lucru este de 6 m, însă avem în vedere dezvoltarea unei versiuni de 9 m”, Johannes Kistres, manager de produs.
Compactor cu anvelope
Partea din față poate fi echipată cu un compactor cu anvelope, pentru a consolida terenul cultivat, sau cu lame transversale care să spargă bulgării. Urmează două rânduri de discuri adaptabile în funcție de sol și de cultură (discuri concave de 465 mm sau discuri verticale ondulate, care acționează la o adâncime mai mică și ajută la păstrarea apei în sol) și unitățile de distribuire/dozare a semințelor.
Dozare de tip OptiDisc
Trebuie spus că vorbim de un sistem de dozare de tip OptiDisc, cu angrenare individuală, ghidare paralelogramică și sistem de control al adâncimii, ce poate fi calibrat electronic.
De asemenea, Solitair DT poate fi configurat în două versiuni: cu o linie de semănare - SingleShot (în care semințele și îngrășămintele sunt așezate în aceeași brazdă) sau cu două linii de semănare - DoubleShot (în care îngrășămintele sunt plasate separat sub nivelul semințe).
Sursa: revista-ferma.ro