Noi oportunităţi de descoperire a Moldovei ca destinaţie turistică, în special, a patrimoniului ei cultural, oferă proiectul transfrontalier Heripreneurship, lansat la Chişinău de Asociaţia Naţională pentru Turismul Receptor. Proiectul, în care sunt implicate şase ţări, este susţinut de Uniunea Europeană (UE), anunță AGROMEDIA cu referire la trm.md.
„Proiectul înglobează patrimoniul şi economia în sine, pentru că până la urmă proiectele culturale au deja o tendinţă nouă, vor să îmbine partea economică, partea de afaceri cu partea de cultură, patrimoniul, pentru a avea de câştigat toată lumea”, a declarat Tatiana Lupaşcu, manager de proiect.
Fiecare dintre cele şase ţări implicate în proiect: Republica Moldova, România, Grecia, Bulgaria, Turcia şi Georgia au pus accent pe o piesa de patrimoniu cultural înregistrat de UNESCO. Elementul cheie al Republicii Moldova este covorul, iar locaţiile-pilon sunt Muzeul Naţional de Etnografie şi Centrul de meşteşugărit „Arta rustică” din satul Clişova Nouă, raionul Orhei.
„Suntem satisfăcuţi că suntem antrenaţi în acest proiect şi ne dăm seama că numai prin muncă vom putea păstra identitatea culturală a ţării noastre”, spune Ecaterina Popescu, Centrul „Arta rustică” din Clişova Nouă.
Valorificarea patrimoniului prin istorii şi tehnologii moderne va cuprinde numeroase activităţi.
„Vom implica atât actorii din industria creativă, industriile culturale, cei care au o tangenţă cu industria turismului şi din toate ţările participante ale proiectului. Vom avea produse turistice comune, care vor fi promovate pe plan internaţional”, a declarat Natalia Ţurcanu, director executiv ANTRIM.
„Nu putem să ne întoarcem înapoi în secole, noi trebuie să mergem înainte, utilizând tehnologiile noi, industriile creative, dar aceste industrii creative trebuie să se inspire din lucrurile autentice. Doar pe aceasta cale vom reuşi să fim interesanţi, să vină turişti la noi”, spune Sergiu Prodan, ministrul Culturii.
Proiectul prevede crearea unor aplicaţii digitale pentru tinerii interesaţi să descopere patrimoniul, inaugurarea a câtorva pachete turistice comune ţărilor din Bazinul Mării Negre.
Sursa: https://www.trm.md/