Pavel Țăranu locuiește în satul Cioburciu, raionul Ștefan Vodă. Pasionat de lozie și meșteșuguri, el a și pus la cale ceva unic și special pentru localitatea sa: a fondat pensiunea Meșter Faur, o mică oază tursitică, unde oaspeții rămâneau impresionați de minunatele „căsuțe din copaci” construite de el.
Celebrele „locuințe de pe ramuri”, cu vedere la Nistru, au fost imboldul domnului Țăranu de a dezvolta mai mult spațiu pentru cazare. Astfel, acesta a transformat în scurt timp și propria casă în pensiune turistică, decorând interiorul cu lucrări din lozie și accesorii de meșteșugărit.
Meșter Faur oferă numeroase activități recreative, pentru cei care sunt în căutare de experiențe unice. Vizitatorii pot învăța pescuitul la Nistru sau se pot relaxa în activități de observare a păsărilor, kayaking, ciclism, hiking sau plimbări cu barca, excursii la muzeul verde din Ștefan Vodă, mănăstirea Chițcani, vinăria Purcari, plimbări cu căruța prin pădure.
Cioburciu, cea mai împădurită zonă a Moldovei
Localitatea Cioburciu datează de peste 650 de ani. Este situat în partea sud-estică a Republici Moldova, la o distanță de 110 km de or. Chișinău. Un teritoriu al Zonei Ramsar, cea mai împadurită parte a Moldovei, acolo s-a păstrat cel mai bine flora și fauna.
Pensiunea Mester-Faur este deschis[ pentru toți iubitorii de natură și este soluția perfectă pentru a uita de grijile cotidiene. Aici găsim căsuța (Bungalo) din lemn, acoperită cu stuf, la o înălțime de 6 metri de asupra apei, care are două paturi duble, cu o suprafață totală de 24m pătrați și trei saltele. Tot aici, două camere amenajate în casa din deal, destinate pentru patru persoane, două terase de luat masa în aer liber.
Pensiunea Meșter Faur este încă un argument, că #ePosibilAcasă. Dl Țăranu vă așteaptă. Pe toți cei care au nevoie de un moment de respiro. Dar cine nu-l are?