EVIDENȚA MAI STRICTĂ A AGENȚILOR ECONOMICI DIN REGIUNEA TRANSNISTREANĂ

15 aug 2023
Executivul a aprobat noi modificări cu referire la traficul de mărfuri şi servicii prestate de agenţii economici din regiunea transnistreană. Astfel, se vrea regularizarea și o evidență mai strictă a activității acestora. De asemenea, proiectul urmărește încadrarea treptată a agenţilor economici din stânga Nistrului în spaţiul economico - comercial unic al Republicii Moldova și evidența agenților economici din regiunea transnistreană.
 
În noul context, va fi folosit exclusiv termenul de „înscriere provizorie”, care se referă la înregistrarea agenților economici din regiunea transnistreană în Registrul de stat al unităților de drept al Republicii Moldova. Aceasta implică eliminarea termenilor „înregistrare provizorie” și „înregistrare temporară”.
 
Prin urmare, înscrierea provizorie atât a persoanelor juridice, cât și a persoanelor fizice - întreprinzători individuali din regiunea transnistreană (care au fost deja înregistrați) oferă dreptul de a obține documentele necesare pentru desfășurarea activității economice, să încheie procedurile de documentare pentru operațiunile de export-import și să  desfășoare tranzacții bancare în Republica Moldova.
 
Totodată, în cazul încetării activității economice, persoanele juridice și întreprinzătorii individuali din regiunea transnistreană, luați la evidență provizorie, vor fi obligați să depună o cerere la Agenția Servicii Publice, pentru a solicita excluderea lor din Registrul de stat al unităților de drept al Republicii Moldova. Această măsură va asigura corectitudinea și actualizarea datelor din sistemul informațional.
loading ...