SA „Moldovagaz” informează că în facturile pentru luna noiembrie au fost comise unele erori. Mai exact, au fost identificate cazuri când gradul de vulnerabilitate socială a unor consumatori, indicat în actul de plată, diferă de statutul stabilit de Guvern prin intermediul platformei www.compensatii.gov.md. Astfel, consumatorii vor achita suma integrală pentru consumul de gaz.
In aceasta situație, compania propune consumatorilor finali de gaze naturale să efectueze plățile conform facturilor emise pentru consumul lunii noiembrie. Totodată, discrepanțele (erorile) financiare identificate în următoarele zile/săptămâni vor fi înregistrate ca plată în avans, iar recalcularea efectuată se va reflecta în factura pentru luna decembrie, care urmează a fi expediată consumatorilor la începutul lunii ianuarie, se arată în comunicatul „Moldovagaz”.
În cazul întrebărilor suplimentare, consumatorul poate apela la contact-centrul SA „Moldovagaz” la telefonul unic 1304, sau se poate adresa la centrul relații cu consumatorii, situat la adresa mun. Chișinău, str. Pușkin, 64, precum și la oficiile comerciale ale companiei în regiunile țării.