NOI OPORTUNITĂȚI PENTRU PRODUCĂTORII AUTOHTONI. În următorii trei ani, vor putea exporta material săditor de măr în UE

23 aug 2022
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) anunță că, producătorii autohtoni vor avea posibilitatea, în următorii trei ani, să exporte material săditor de măr pe teritoriul statelor-membre ale Uniunii Europene.

Republica Moldova a obţinut permisiunea Comisiei Europene de a exporta material săditor de măr (Malus domestica) pe piața europeană, în rezultatul cooperării la nivel tehnic între ANSA şi Direcţia Generală Sănătate şi Siguraţă Alimentară.

Modificările la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019, care se referă la anumite plante destinate plantării din specia Malus domestica, originare din Moldova, precum şi dintr-o altă ţară, au fost publicate la data de 17 august 2022, iar pe 22 august curent au intrat în vigoare.

Reprezentanții ANSA îndeamnă persoanele cointeresate să stabilească relații comerciale cu parteneri/producători privind livrarea produsului dat în statele-membre ale UE. 

De notat că, obţinerea dreptului de a exporta material săditor de măr (Malus domestica) în UE constituie o reuşită importantă pentru țara noastră, care va oferi noi oportunităţi pentru producătorii autohtoni.

Adoptarea acestui Regulament constituie rezultatul numeroaselor schimburi de informaţii şi a discuţiilor tehnice pentru argumentarea riscurilor fitosanitare, toate întru susţinerea dosarului tehnic depus de ANSA către Comisia Europeană, prin care a fost solicitat dreptul de a comercializa pe teritoriul Uniunii Europene material săditor de măr.

Documentul cu modificări (în limba română) poate fi găsit aici:

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32022R1404&from=LV
 
loading ...