Asociația obștească LegalTech, împreună cu Diana Crudu și platforma Ia Moldova Acasă își unesc forțele cu scopul de a contribui la consolidarea capacităților femeilor producătoare din Republica Moldova.
În acest sens, pe parcursul următoarelor 9 luni, vor desfășura în comun un proiect ce are drept scop evaluarea nevoilor a cel puțin 50 de femei producătoare și identificarea necesităților acestora în materie de cunoștințe cu privire la managementul afacerilor pe care le desfășoară.
Mai mult, vor fi organizate evenimente de consolidare a capacităților pe diferite teme identificate în timpul exercițiului de evaluare a nevoilor femeilor producătoare. Iar 10 femei vor beneficia de Voucher Support Program pentru afacerile pe care le desfășoară.
Autorii proiectului își propun să creeze un catalog virtual al femeilor producătoare, care va include datele de contact și produsele acestora.
Acest proiect este realizat în colaborare cu Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women Moldova) și este finanțat de Suedia (Embassy of Sweden in Chisinau).