PUNCTE DE COLECTARE A ULEIURILOR UZATE. De când vor funcționa și la noi în țară, vedeți în material

26 oct 2022
Producătorii de uleiuri din țară vor fi obligați să asigure puncte de colectare a uleiurilor uzate și să gestioneze funcționarea acestora. Mai mult, va fi creat un sistem informațional unde toți aceștia vor trebui să se înregistreze. Decizia a fost deja aprobată de legislativ.

Guvernul a aprobat Regulamentul privind gestionarea uleiurilor uzate. Documentul stabilește cerințele pentru gestionarea ecologică a uleiurilor uzate generate la nivel național, prin aplicarea principiului de responsabilitate extinsă a producătorului.

Scopul documentului este de a asigura colectarea, tratarea uleiurilor uzate fără riscuri pentru sănătatea umană și mediul înconjurător. De asemenea, regulamentul prevede limitarea și prevenirea poluării aerului, apelor și solurilor, dar și funcționarea unui sistem ecologic pentru gestionarea și controlul activităților corespunzătoare. De monitorizarea și implementarea procedurilor este responsabilă Agenția de Mediu, informează Ministerul Mediului.

Uleiurile uzate sunt deșeuri periculoase, iar producătorilor le revine sarcina de a asigura gestionarea corespunzătoare a cantităților și tipurilor de uleiuri uzate. Aceștia sunt obligați să se înregistreze prin intermediul Sistemului informațional automatizat - Managementul deșeurilor, printr-o cerere care se depune la Agenția de Mediu în format electronic.

Noul regulament mai prevede:

Punctele de colectare a uleiurilor uzate create de sistemele individuale și colective pe teritoriul locațiilor disponibile pentru schimbarea uleiurilor uzate, cum ar fi stațiile de comercializare a carburanților pentru vehicule, centrele de deservire a automobilelor, centrele de gestionare a deșeurilor periculoase, vor fi echipate în mod obligatoriu cu recipiente speciale pentru colectare, îndeplinind următoarele cerințe:
  1. să fie rezistente chimic la uleiurile uzate și la substanțele conținute în acestea;
  2. să fie închise etanș și rezistente la șoc mecanic și termic;
  3. să fie amplasate în spații corespunzător amenajate, împrejmuite și securizate, pentru prevenirea scurgerilor necontrolate, pe platforme betonate;
  4. să fie etichetate cu marcajul „Uleiuri uzate” cu dimensiunile de cel puțin 10 x 20 cm, după cum se prezintă în anexa nr. 7.
loading ...