TINERI LIDERI PENTRU AGRICULTURĂ LA CEA DE-A TREIA CONFERINȚĂ. Subiectele prioritare pe ordinea de zi

29 sep 2021
Președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, Vladimir Bolea, în perioada 29-30 septembrie efectuează o vizită de lucru la București. Oficialul urmează să participe la cea de-a treia Conferință națională dedicată Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, organizată de Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă. La eveniment va participa și Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare din Republica Moldova, Viorel Gherciu.
 
Programul vizitei include întrevederi cu reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale al României, unde se vor discuta subiecte ce țin de facilitarea și intensificarea comerțului cu produse agroalimentare, abordarea rețelelor comerciale pe segmentul promovării și a comercializării locale a produselor autohtone. De asemenea, urmează a fi discutată agenda de proiecte în derulare și planificate, dar și acțiuni de intensificare a relațiilor bilaterale din domeniul agricol.
 
Vladimir Bolea va participa și la deschiderea Simpozionului România-LEADER de 10, în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Evenimentul este organizat cu prilejul a 30 de ani de LEADER și a metodei create de Programul LEADER în Uniunea Europeană.
 
În cadrul vizitei, urmează mai multe sesiuni de discuții la Conferința națională dedicată Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, unde vor fi abordate obiectivele și acțiunile care urmează a fi întreprinse. Un accent deosebit îl prezintă sesiunea dedicată atragerii tinerilor în agricultură, asigurarea continuității și succesiunii în afacerile agricole și formării liderilor în domeniu.
 
Programul Tineri Lideri pentru Agricultură urmărește pregătirea generației de tineri fermieri pentru succesiunea afacerii de familie, reprezentarea intereselor fermierilor la nivel european și național, asumarea rolului de lider în propria afacere și comunitatea rurală,  promovarea noilor tehnologii din domeniul agricol.
 
Programul organizat de Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă a fost lansat în noiembrie 2019.
 
loading ...