FESTIVALUL POMUȘOARELOR ȘI AL MIERII DE ALBINE

14 jun 2022
Asociația Obștească „Pomușoarele Moldovei”, Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova, și Asociația Grădinarilor, Pomicultorilor și Floricultorilor Amatori din Republica Moldova „Demetra”, în parteneriat cu Pretura sectorului Ciocana, invită producătorii apicoli și producătorii baciferi să participe la „FESTIVALUL POMUȘOARELOR ȘI AL MIERII DE ALBINE”, în datele de 25 și 26 iunie, în intervalul  8.00-18.00.

Este un eveniment anual, organizat cu scopul susținerii producătorilor locali, promovării produselor autohtone și benefice pentru organismul uman, dar și familiarizării consumatorilor cu gama largă a produselor fermierilor din Republica Moldova. Festivalul, întrunește producători de culturi bacifere și produse derivate din ele, producători autohtoni de miere de albine în asortiment.

De asemenea, pe parcursul celor două zile de festival, va fi organizat și un program cultural – distractiv cu implicarea artiștilor amatori și profesioniști.

Un alt scop al Festivalului este și susținerea organizațiilor de invalizi prin donații, tombole și alte forme de colectare a ajutoarelor de la fermieri și vizitatorii Festivalului.

Festivalul se va desfășura pe adresa: bulevardul Mircea cel Bătrân, intersecția cu strada Petru Zadnipru. Sunt așteptați  cca 5000 de vizitatori.

Pentru mai multe informații și înregistrare ne puteți apela:

Apicultura – 061000505, Ion Maxim.
Pomușoare – 069101994, Aneta Ganenco.

Programarea pentru participare - până la data de 20.06.2022.

Informații utile pentru producătorii participanți la eveniment:

Principii de realizare și desfășurare a evenimentului:
  1. Locuri de vânzare prezentate de tonete, cu mese acoperite cu o față de masă în stil rustic, la fel și forma de vestimentație a participanților.
  2. Permiterea plasării Logo-urilor companiei pe materialele promoționale în timpul evenimentului (banner, roll-up).
  3.  Posibilitatea de distribuire a materialelor promoționale ale companiei la eveniment (pliante, flaiere ș.a.).
  4. Produsele ambalate (caserole cu absorbanți pentru pomușoare și mierea în borcane și recipiente închise), cu prețuri afișate, însoțite cu certificatele de calitate (inofensivitate).
  5. Agenții economici cu produse alimentare (apă, produse culinare, înghețată, cofetării) vor avea acces la electricitate, după necesitate.
  6. Accesul la piață va fi stabilit de la 6-00 în fiecare zi pentru pregătire și amenajare.
  7. Transportul participanților va avea acces pe teritoriul festivalului pentru descărcare de la 6-00 până la 8-00 dimineața și începând cu orele 18-00, după masă în zilele de eveniment.
  8. Pentru participanți și vizitatori vor fi instalate WC.
  9. Pentru participanții la două zile de Festival va fi organizată paza de noapte
  10. Accesul la eveniment va fi asigurat de către Inspectoratul de Stat de Patrulare, organizat în baza unei solicitări.
  11. Curățenia locurilor de vânzare este pe seama fiecărui participant la festival, salubritatea teritoriului este asigurată de către Pretura sectorului Ciocana, mun. Chișinău.
loading ...