La Chișinău a avut loc ședința Comitetului de Supraveghere a programelor IFAD, în scopul prezentării și aprobării Planului de lucru și bugetul pentru anul 2022 la implementarea a două programe în derulare:
Proiectul de Reziliență Rurală (IFAD VII);
Proiectul „Îmbunătățirea capacităților pentru transformarea zonei rurale (IFAD VIII).
Ministrul MAIA, Viorel Gherciu, împreună cu liderii de proiect, echipa de implementare și reprezentanții instituțiilor de profil au trecut în revistă progresele înregistrate în cadrul proiectelor și au stabilit obiectivele pentru perioada următoare în vederea gestionării eficiente a asistenței externe.
Solicitat de AGROMEDIA, directorul Unității Consolidate pentru Implementarea Programelor (UCIP) IFAD, Victor Roșca, a declarat că ambele proiecte sunt destinate în exclusivitate producătorilor agricoli.
„IFAD VII are un buget total de 23, 7 milioane dolari, din surse externe, fără contribuțiile locale.
IFAD VIII este la al doilea an de implementare, a fost lansat în anul trecut, și are un buget de 18, 9 milioane și 5, 5 milioane dolari. Ambele sunt finanțate de către Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă și R. Moldova a semnat acord de finanțare pentru aceste două proiecte, care au o durată de cinci ani de zile. Le implementează UCIP IFAD”, a menționat dl Roșca.
Ambele proiecte au două componente de bază:
- dezvoltarea infrastructurii economice pentru agenți economici, care include drumurile de acces spre zonele de producere, spre frigidere etc.
„Pentru micii producători sunt prevăzute activități de susținere în implementarea măsurilor de adaptare la schimbările climatice. Este vorba de granturi mici, până la 2, 5 mii dolari, destinate irigării, tehnicii agricole, sistemelor antigrindină, antiîngheț.
Pentru agricultura conservativă – tehnică, semănători no-till, mini till și au compenente aparte de finanțare a investițiilor pentru tineri antreprenori și femei. În total, vor fi peste 3 mii de beneficiari direcți”, a precizat directorul UCIP IFAD, Victor Roșca.