PROIECTELE INOVATOARE PRIVIND TEHNOLOGIILE CURATE VOR FI PREMIATE CU 10 MII DE DOLARI

16 nov 2022
Dacă pe termen scurt, principala problemă a Republicii Moldova pare să fie criza energetică și prețurile mari la energie, atunci pe termen lung încălzirea globală amenință să transforme țara într-un semideșert, cu condiții dificile de locuit către sfârșitul secolului, transmite AGROMEDIA, cu referire la unica.md.
 
Una dintre soluțiile pentru ambele probleme sunt tehnologiile curate, folosite în sectoarele consumatoare de energie. Pe de o parte, acestea ajută la economisirea energiei și, respectiv, reducerea costurilor, iar pe de altă parte ajută la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES).

Chiar dacă Republica Moldova nu este un mare emițător, acțiunile fiecărei țări contează pentru atenuarea încălzirii globale, în special acum, când din cauza crizei energetice se revine la utilizarea cărbunilor și altor combustibili fosili.
 
Prin Contribuția Națională Determinată la Acordul de la Paris, Republica Moldova și-a propus să reducă emisiile de gaze cu efect de seră (GES) cu 70% către anul 2030 și să devină neutră din punct de vedere climatic către mijlocul secolului.

Astfel, pe fiecare domeniu care are emisii importante de GES au fost elaborate acțiuni ce vor contribui la reducerea acestora, incluse în Strategia de Dezvoltare cu Emisii Reduse. Industria este responsabilă de 5,6% din totalul emisiilor de GES în Moldova, însă în ultimii 20 de ani acestea au crescut și au fost cu 39% mai mari decât angajamentele internaționale ale țării.
 
Înțelegând potențialul inovației și antreprenoriatului în acest sens, Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO), a lansat Global Cleantech Innovation Programme (GCIP) pentru a promova inovarea și antreprenoriatul folosind tehnologiile curate și a aborda provocările urgente de mediu.
 
În acest an, și antreprenorii din Moldova au avut ocazia să participe la GCIP, derulat în parteneriat cu Agenția pentru Eficiență Energetică și Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
 
Programul constă într-o competiție de proiecte inovative, care vor fi evaluate si premiate cu 10 mii de dolari pentru a implementa ideea în practică.
 
Antreprenoriatul inovator în domeniul tehnologiei curate joacă un rol-cheie în acțiunile climatice prin sprijinirea tranziției către economii durabile, creând totodată locuri de muncă. Fiind motoarele de creștere și inovare, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) pot conduce această tranziție prin dezvoltarea de tehnologii, produse și servicii de ultimă oră, spune Nicolae Soloviov, Coordonator Național al proiectului GCIP Moldova.
 
Competiția de proiecte se va desfășura la finele lunii noiembrie, când vor fi anunțați câștigătorii, în cadrul tradiționalului eveniment Gala Moldova Eco-Energetică, organizat de Agenția pentru Eficiență Energetică.
loading ...