SUA și UE au căzut de acord să taie în jur de o treime din emisiile de gaz metan care contribuie la încălzirea planetei, până la sfârșitul acestui deceniu. Cei doi actori internaționali pun presiune și pe alte mari economii de la nivel mondial să li se alăture, potrivit unor documente consultate de Reuters, transmite AGROMEDIA cu referire la Digi24.
Pactul Statelor Unite și Uniunii Europene vine în contextul în care Washington-ul și Bruxelles-ul vor să convingă și alte mari economii înaintea unui summit de la Glasgow în care vor fi abordate schimbările climatice în noiembrie, cu un potențial impact semnificativ asupra industriilor de Energie, Agricultură și Deșeuri, responsabile de marea parte a emisiilor de metan.
Metanul, un gaz cu efect de seră, este a doua cauză, după dioxidul de carbon, a schimbărilor climatice. Guvernele caută mai intens soluții pentru a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius, un obiectiv al acordului climatic de la Paris.
Într-o încercare de a resuscita acțiunea, SUA și UE vor face în această săptămână o promisiune comună că vor reduce emisiile de metan cauzate de om cu cel puțin 30% până în 2030, în comparație cu nivelurile din 2020, potrivit unui proiect de document al Angajamentului Global pentru Metan, văzut de Reuters.
Documentul scrie că durata de viață scurtă a metanului în atmosferă înseamnă că „luarea de acțiune acum poate reduce rapid rata încălzirii globale”.
Țările care emit cele mai mari cantități de metan
Un document separat listează țările pe care SUA și UE vor să le includă în angajament. Aceștia au inclus state care emit cantități importante de metan, precum China, Rusia, India, Brazilia și Arabia Saudită, dar și Norvegia, Qatar, Marea Britanie, Noua Zeelandă și Africa de Sud.
Acordul probabil va fi dezvăluit vineri la o ședință a marilor economii care emit metan, menită să adune sprijin înaintea summit-ului COP26 de la Glasgow. Liderii mondiali sunt sub presiune din partea oamenilor de știință, militanților de mediu și a emoției populare pentru a se angaja în Glasgow la acțiuni mai ambițioase prin care să fie diminuată încălzirea globală.
Metanul are un efect de seră mai mare decât CO2, însă se descompune mai repede în atmosferă. Astfel că „reducerile puternice, rapide și susținute” în emisiile de metan, pe lângă diminuarea dioxidului de carbon poate avea un impact climatic mai rapid, fapt subliniat de un raport al Panelului Interguvernamental pe Schimbările Climatice, publicat luna trecută.
Experții susțin că sectorul combustibililor fosili are cel mai mare potențial de a tăia emisiile de metan în acest deceniu prin repararea gazoductelor sau a facilităților de stocare a gazului, multe dintre aceste soluții fiind disponibile la un cost scăzut.
Imaginile din satelit și cele în infraroșu au arătat în ultimii ani emisiile de gaz metan care scapă din exploatările de gaz și petrol în țări din UE, precum și Mexic și SUA.
SUA și UE vor propune fiecare propria legislație în acest an pentru a restricționa emisiile de gaz metan. Angajamentul SUA-UE ar include și sursele importante de emisii de gaz metan, inclusiv infrastructura deficitară din exploatarea de țiței și gaze, minele de cărbune și gropile de gunoi, conform proiectului.
Statele care se alătură angajamentului vor trebui să se conformeze la nivel național pentru a atinge obiectivul de reducere a metanului. Potrivit proiectului, acestea se vor „concentra pe standarde care duc la reduceri fezabile din sectoarele Energie și Deșeuri” și limitare emisiilor din agricultură prin „inovație tehnologică precum și stimulente și parteneriate cu fermierii”.
Sursa: digi24.ro