Preţul grâului la bursa de cereale de la Chicago a urcat marţi la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape nouă ani. Şi cotaţiile la porumb şi la boabe de soia au urcat marţi, transmite Reuters, citată de AGERPRES.
Creșterea prețurilor, în special la grâu, este un efect al situaţiei culturii de iarnă din SUA, fapt ce a sporit temerile privind livrările globale, pe fondul majorării cererii pe plan internațional.
La bursa de cereale de la Chicago (CBOT), contractul de referinţă pentru grâu s-a apreciat cu 0,8%, până la 8,03 dolari per bushel (obroc), după ce atinsese anterior 8,07 dolari per bushel, cel mai ridicat preţ din decembrie 2012. Luni, creşterea a fost de 3,2%.
La porumb, cotaţiile futures au urcat cu 0,3%, la 5,80 dolari per bushel, iar la soia boabe contractul de referinţă a crescut cu 0,5%, la 12,54 dolari per bushel.
Și la bursa de la Paris, cotaţiile futures la grâu au crescut la nivelul record de 296,75 euro pe tonă (343,96 dolari pe tonă).
Recent, Departamentul american al Agriculturii (USDA) a apreciat că doar 45% din cultura de iarnă de grâu este într-o situaţie „bună spre excelent”, cu trei puncte procentuale sub estimările inițiale.
„Există temeri privind viitoarea cultură de grâu, într-un moment în care stocurile globale sunt deja la un nivel scăzut, iar cererea este solidă. Este o combinaţie destul de explozivă”, a apreciat un trader european.
„Preţurile la grâu nu vor scădea considerabil în viitorul apropiat. De fapt, preţurile cresc sub toate aspectele, ceea ce face imposibilă trecerea la diferiţi furnizori”, se arată într-un raport al analiştilor Commerzbank.
Cum grâul este materia primă pentru orice, de la baghetele din Franţa şi până la tăiţeii din Asia, cotaţiile la grâu au un impact mai direct asupra consumatorilor spre deosebire de alte culturi, precum porumb sau soia boabe, care sunt folosite în principal ca nutreţ pentru animale. Din datele oficiale ale Comisiei Europene, vânzările de grâu ale UE se ridicau, la finele lunii octombrie, la nouă milioane de tone. Aceste cifre nu includ, însă, şi datele cu privire la exporturile Franţei, unul din cei mai mari vânzători de grâu din blocul comunitar.
La rândul său, guvernul american se aşteaptă ca în sezonul actual, care se va încheia în luna iunie 2022, UE să exporte 35,5 milioane de tone de grâu, devansând Rusia în calitate de cel mai mare exportator mondial.