A ÎNCEPUT SEZONUL COACĂZEI NEGRE. Fermier: „Avem roadă bună, dar nu avem cu cine o recolta”. Cu cât se vând pomușoarele, AICI

30 jun 2022
Sezonul coacăzei negre este în toi. Pomușoarele extrem de apreciate pentru cantitatea bogată de antioxidanți pe care le conțin își fac loc pe tarabele din piețe. Ofertele fermierilor au început să apară și în grupurile de profil de pe rețelele de socializare, care au devenit o bună modalitate de promovare pentru producătorii moldoveni. Pentru o comanda mai mare de 5 kg, consumatorii pot solicita și livrare la domiciliu.

Adrian Ojog, antreprenor din Braniște, Râșcani are o plantație de 6 hectare de coacăză neagră. Producătorul susține că deși anul acesta cheltuielile de producere sunt mai mari, prețul pentru pomușoare a scăzut, la fel și recolta, din cauza secetei, este mai mică.

Soirile timpurii s-au vândut cu prețul de 50, 60 de lei/kg, până la sfârșit de sezon, acesta va coborî până la 40-35 de lei/kg. Cheltuielile pentru producere sunt mai mari în acest an. Evident, un rol important la jucat și prețul ridicat la motorină, dar cea mai mare problemă este la capitolul fertilizanți, care sunt mai puțin accesibili pentru fermieri.

De asemenea, lipsa ploilor a afectat vizibil și plantațiile de coacăză. Avem instalat un sistem de irigare, dar nu reușim să asigurăm plantele cu cantitatea necesară de apă. Va fi afectată inclusiv și recolta de anul viitor.

Seceta a dus și la reducerea cantității de coacăză pe care o culegem. Dacă anul trecut, de pe suprafața de 5 hectare, am recoltat aproximativ 8 tone, anul acesta, estimăm că vom avea maxim 6 tone. 
Problema numărul unu, însă, este lipsa forței de muncă. Nu prea avem muncitori în zonă. Ne ajută combina, dar cu ea intrăm puțin mai târziu în plantație. Încercăm să facem față, a declarat pentru AGROMEDIA, Adrian Ojog.



Adrian Ojog povestește că până în prezent, a reușit să-și realizeze toată producția pe piața locală. În funcție de calitate, antreprenorul vinde coacăza atât pentru consumul în stare proaspătă, cât și pentru procesare.

De 6 ani, vindem coacăza noastră doar pe piața locală. Prețul diferă, în dependență  de cum dictează piața. Cea mai mare problemă sunt însă, cumpărătorii intermediari. Jumătate din preț le revine acestora și nu producătorilor. Asta, din păcate, este caracteristic pentru toate produsele agricole.

Avem mai multe tipuri de vânzări: cu livrare în cantități medii, la procesare, la piața angro din Chișinău o cumpără pentru revânzare. Din câte cunoaștem, din pomușoarele care merg la procesare, se produce concentrat de coacăză, care urmează să fie vândut la export, susține producătorul.

Dorin Mandraburcă, producător de coacăză neagră din Cașunca, Florești spune că deși plantația sa este tânără, la al treilea an de rod, va avea recoltă bună. A început culesul din 20 iunie, dar nu prea are cu cine recolta pomușoarele. Din lipsa forței de muncă, antreprenorul nu poate să vândă coacăza la procesare, cei câțiva membri ai familiei care muncesc în câmp, nu reușesc să culeagă cantități mari în timp scurt.

Coacăza a rodit bine, suntem mulțumiți. Cu realizarea e mai greu. Astăzi mai am comenzi, în jur de 50 de kg și pentru zilele următoare nu mai sunt. Vedem, cred că vom merge la piața angro de la Bălți. Am avut solicitări de la cumpărători mai mari, de la proprietarii de frigidere, să ducem coacăza la congelat, dar nu putem face acest lucru din motiv că nu avem muncitori care să culeagă cantități mari. Sunt oameni în sat, dar nu vor să muncească, din păcate. Așa, împreună cu membrii familiei și o doamnă care lucrează de mult timp la noi, culegem cât reușim, a declarat pentru AGROMEDIA, Dorin Mandraburca.

Dorin Mandraburca spune că și în plantațiile lui se simte lipsa acută de precipitații, dar nu în măsura în care să-i afecteze mult recolta. Pentru asta, agricultorul a instalat sisteme de irigare prin picurare.

În ziua de azi, decât să faci agricultură fără irigare, mai bine nici să nu te apuci, susține antreprenorul.



Am plantat 2 soiuri Tisel și Tiben, cu perioade diferite de coacere. Primul are perioada de recoltare între 20 iunie – început de iulie. La celălalt, începem culesul pe 10, 15 iulie. Așa reușim să le recoltăm în timp util. Cât despre preț, deși la începutul sezonului, la Chișinău era 70 de lei/kg, noi am rămas la 50 de lei/kg, așa cum am obișnuit cumpărătorii de 2,3 ani deja, spune producătorul.

La Piață, coacăza neagră se vinde cu preț între 45 și 60 de lei, în funcție de soi și calitatea pomușoarelor.
loading ...