CÂT LAPTE BEA MOLDOVEANUL ȘI DE UNDE ÎL IA? Răspusul îl afli mai jos

01 mar 2021

Nu e un paradox, e un adevăr: moldoveanul consumă și lapte. Doar că anual, pentru a acoperi cererea consumului de produse lactate, e nevoie de peste 200 mii tone de lapte. În condițiile în care zootehnicieni cu ferme de bovine de lapte rămân tot mai puțini, soluția vine din afară. Adică, din import. Ca să fie clar tabloul din start, statistica spune că anual, R. Moldova importă produse lactate în sumă de 60 milioane dolari! O sumă uriașă care, spun experții, ar putea fi investită pentru inițierea și dezvoltarea sectorului, pentru că industria laptelui înregistrează un declin continuu.
 
AGROMEDIA a discutat la acest capitol cu dna Carolina Linte, președintele Asociației Producătorilor și Procesatorilor de Lapte (APPL), care ne-a declarat că fermierii din domeniul zootehnic au așteptări mult mai mari în acest an. Și asta pentru că MADRM a lansat primul apel de depunere a cererilor pentru solicitarea plăților directe per cap de animal. Vă amintim că, în perioada 1 aprilie – 4 iunie 2021, deținătorii de animale pot depune dosarele de solicitare a plăților la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). Toate bune, dar…
 
 “Regulamentul prevede anumite criterii de eligibilitate. În primul rând, este vorba despre faptul că un fermier trebuie să dețină nu mai puțin de zece capete. Potrivit ANSA, din numărul total de animale înregistrate, cca 94 la sută se află în gospodăriile mici. Și câte vite își poate permite o familie să crească pe lângă casă? Două? Trei? Maxim cinci? Bravo celor care au cunoscut aceste momente din timp și sunt acum cu temele făcute. Personal, cred că ANSA e cea care trebuie să vină în ajutor antreprenorilor din zootehnie. Noi am propus ca aceste subsidii să fie acordate per litru de lapte de la un animal”, ne-a relatat dna Linte.
 
Fermierii solicită cereale din Fondul de rezervă al statului
 
Potrivit sursei citate, membrii Asociației pe care o reprezintă au expediat către instituțiile cele mai importante ale statului – Președinție, Parlament, Guvern – o scrisoare privind criza cerealelor, solicitând implicarea și ajutorul factorilor de decizie.
 
“A fost un an greu, fermierii au rămas fără produse furajere, și am solicitat grâu din rezervele de stat. Nu cred însă că cererea noastră va fi satisfăcută. Cel puțin, nu atâta timp, cât avem un guvern interimar, pentru că rezervele de stat țin de responsabilitatea Executivului”, a subliniat Carolina Linte.
 
Despre competitivitate. Într-un an de zile, se adună cca 3, 5 tone de lapte per cap de animal. Spre comparație, în UE volumul este de 10 tone, în SUA statistica e aceeași.
 
“Cantitatea de lapte adunată de bovinele de la noi este foarte mică și putem discuta doar despre lipsa de profitabilitate. Vrem să fim competitivi? Atâta timp, cât nu vor exista politici în domeniu, nu se va lucra cu fermierii, ca să ajungem la 6 tone anual, nu va exista transparență, nici vorbă de extindere pe piața externă. Noi abia de facem față consumatorului local”, a precizat sursa.
 
Președintele APPL vine însă cu un mesaj de încurajare pentru producătorii locali.
 
“Cererea de lapte există. Procesatorii îl caută, și nu îl pot găsi, pentru că vorbim despre 200 mii tone la nivel național. Cunosc suficient domeniul, încât să afirm că e nevoie de o linie de creditare, garantată de Guvern, pentru a iniția și dezvolta fermele de bovine”, a accentuat dna Linte.
 
Pentru precizare, actualmente în R. Moldova sunt întregistrați 17 producători mari de bovine de lapte, care nu reușesc să acopere nevoile consumatorilor.
 
Întrebată dacă vânzătorii ambulanți reprezintă o soluție pentru criza produselor lactate, dna Linte a răspuns că Legea 296 privind cerințele generale de igienă a produselor alimentare stipulează clar condițiile în care operatorii din businessul alimentar au dreptul să comercializeze marfa.
 
“Produsele lactate sunt destul de sensibile și vulnerabile la diverse microorganisme patogene. Conform cerințelor generale, prevăzute de Lege, laptele de consum trebuie să treacă obligatoriu printr-un proces tehnologic, și anume pasteurizarea. Personal, recomand să consumați produsele lactate, care au trecut prelucrarea termică. În caz contrar, vă asumați riscul unor intoxicații alimentare sau a altor consecințe”, a adăugat interlocutorul AGROMEDIA.
 
 
 
 
 
loading ...