Dar, în trecut, fermierii noștri nu aveau la îndemână această tehnologie și, totuși, cunoșteau foarte bine calitățile solului. Cum? Se foloseau de anumite indicii. Spre exemplu, mirosul solului, prezența rămelor în sol sau flora spontană de la fața locului spune multe despre caracteristicile solului iar fermierul este interesat să le cunoască.
Calitatea solului poate fi aflată de la prima „mirosire”
Este metoda prin care un specialist francez Christophe Frébourg, directorul companiei de consultanță Frébourg Agro-Ressources și expert în viața solului îi învață pe agricultori să analizeze solul. Metoda prin care facem prima inspecție a solului.
Există 3 cazuri specifice profilului de sol de suprafață:
Primul este mirosul de ciupercă, cel care arată că un sol funcționează bine. Acesta este un criteriu decisiv că un sol funcționează bine, deoarece ciupercile joacă un rol decisiv în funcționarea solului.
Al doilea este acela în care solul nu emană miros, iar asta poate spune despre acel sol că a primit foarte multe chimicale.
Al treilea este acela în care solul nu miroase bine. Acesta este un semn de funcționare anaerobă. Un sol care nu este suficient oxigenat nu are suficientă viață, iar dacă primul miros perceput este de putrefacție, este semn că materia organică este depozitată într-un mediu anaerob, ceea ce determină o fermentație slabă.
Există și mirosul de fier vechi, prezent într-un mediu bogat în fier și, în plus, hidromorf. Acesta este tipic unui sol insuficient de oxigenat și prea puțină viață în el.
Totodată, expertul consideră că fermierii nu trebuie să se aștepte la mirosuri caracteristice la adâncime, în profilul de sol.
Aprecierea solului după populația de râme
Râmele sunt principalii factori ai fertilității solului. Se apreciază că solul cu 80-100 râme/m2 nu are nevoie de lucrări de afânare, râmele fiind considerate plug biologic, exemplu este solul din pădure.
Galeriile formate de râme până la 80-100 cm adâncime asigură o bună afânare și permeabilitate pentru acumularea și conservarea apei în sol.
Râmele trec prin corpul lor de la 50 t/ha/an până la 300t/ha/an sol amestecat cu materia organică cu care se hrănesc. Particulele de sol care trec prin tubul digestiv se amestecă cu sucul gastric lipicios și ies sub formă de macroagregate.
Primăvara, râmele scot la suprafața solului 15-20 t/ha excreții. Acestea sunt argumente pentru a spune că solul populat cu râme este un sol fertil. Pentru că râmele trăiesc numai în solul cu conținut bogat în materie organică cu reacție neutră (pH 7-7,8) și cu umiditate corespunzătoare, fermierii sunt obligați să asigure materia organică necesară și un grad de umiditate favorabil acestor activități.
Aprecierea reacției solului după plantele din flora spontană care cresc în parcelă
Se apreciază că:
- este sol puternic acid când crește Nardus stricta (țepoșica);
- este sol acid când predomină Oxalis acetosella (măcrișul iepurelui);
- este slab acid spre neutru când crește Anemone nemorosa (păștiță),
- este slab alcalin când crește Viola tricolor (trei-frați-pătați),
- este sărătură când crește Salicornia herbacea și Suaeda maritime.
- sunt suprafețe cu apă stagnantă când întâlnim buruienile Equisetum arvense (coada calului), Mentha longifolia (isma) și Phragmites communis (stuf).
- Pelinul negru (Artemisia vulgaris) preferă terenurile puțin fertile. Amaranthus ssp, cunoscută popular drept talpa-gâștei, apare în general pe solurile care prezintă azot liber.
- Sunt soluri bogate în azot cele pe care cresc știr (Amaranthus), lobodă (Chenopodium), zârnă (Solanum nigrum), laptele cucului (Euphorbia), răcovină (Stelaria media) etc.
- Sunt soluri sărace în calciu, cu structură necorespunzătore, pe care cresc punguța (Thlaspi arvense), trei frați pătați (Viola tricolor), piciorul cocoșului (Ranunculus rp) etc.
- Prezența urzicilor (Urtica dioica), anunță faptul că solul este unul fertil, dar că are un exces de azot și o lipsă de cupru.
- Busuiocul sălbatic (Galinsoga parviflora) în termeni științifici, se dezvoltă pe solurile cu exces de azot și care prezintă o lipsă de cupru.
- În general, prezența (Oxalis oxyptera, Oxalis triangularis) pe anumite terenuri semnalează un sol argilos, cu o deficiență de calciu și molibden și un nivel scăzut al PH-ului.
- Ridichea sălbatică (Raphanus raphanistrum) preferă solurile ce au o lipsă de bor și magneziu.
- Rogozul (Cyperus rotundus) crește de obicei pe solurile acide, dense, anaerobice și care prezintă o lipsă de magneziu.
- Păpădia (Taraxacum officinale) este probabil planta cel mai ușor de recunoscut. Însă ce nu știu poate mulți dintre noi este că existența ei pe anumite terenuri este condiționată de solul fertil și care are în compoziția sa bor.
- Iarba grasă (Portulaca oleracea) – crește pe soluri cu umiditate, fertile, bine structurate, bogate în materie organică.
- Prezența pătlaginei (Plantago major) – pe un anumit teren semnalează faptul că acesta este argilos, neaerisit și compact.
- Ștevia de unt (Rumex obtusifolius) preferă solurile argiloase, compacte și umede.
Continuarea, în următorul material.
Bibliografie: Popescu Vasile. Metode practice la îndemâna fermierilor. Revista Lumea Satului.
Material realizat de AGROMEDIA, în colaborare cu Andrei Gumovschi, Doctor, conferențiar universitar, expert în agricultură durabilă
