În 2023, fondul de subvenționare în agricultură a fost diminuat cu 250 de milioane de lei față de anul trecut. Asta nu oferă predictibilitate producătorilor agricoli, spune directorul executiv al Asociației „Moldova Fruct”, Iurie Fală. Potrivit lui, agricultorii nu-și doresc declanșarea protestelor, însă dacă Guvernul nu va trata agricultura ca ramură prioritară, vor fi nevoiți să recurgă la această formă de presiune, transmite AGROMEDIA, cu referire la IPN.
Potrivit legii bugetului de stat pentru anul 2023, Fondul național de dezvoltare a agriculturii constituie 1,5 miliarde de lei. Suma este mai mică decât anul trecut, spre indignarea agricultorilor, care spun că reducerea fondului de subvenționare determină scăderea investițiilor în sectorul agrar.
Pentru că din fondul de subvenționare prevăzut pentru anul 2022, 68 de milioane de lei nu au fost valorificate, ministerul nu le-a trecut pe alt an și noi le-am pierdut, a spus Iurie Fală.
Anterior, ministrul agriculturii și industriei alimentare a explicat reducerea fondului de subvenționare prin faptul că anul 2023 este destinat protecției sociale, iar agricultorii nu ar trebui să reprezinte o categorie privilegiată.
Noi vrem un tratament corect. Este un semnal negativ când se micșorează fondul de subvenționare. O bună parte din producători nu și-au primit subvențiile pentru anul 2022, pentru că au fost datorii încă din 2021 și ele au fost acoperite din banii pentru 2022, iar acest lucru stopează dezvoltarea. Faptul că sunt multe dosare pentru a primi subvenții este un semnal bun, Guvernul trebuie să susțină aceste investiții pentru că un leu investit din fondul de subvenționare atrage după sine cel puțin 5 lei ai sectorului privat, a mai spus directorul executiv al Asociației „Moldova Fruct”.
Anterior, Asociația „Forța Fermierilor” a cerut Guvernului să se adreseze Uniunii Europene în vederea accesării fondurilor pentru sectorul agrar, în caz contrar, agricultorii amenință cu proteste. Directorul executiv „Moldova Fruct” spune că-și dorește un dialog cu autoritățile. În lipsa acestuia, nu exclude scenariul protestelor.
Protestul face parte din dreptul legal al producătorilor de a-și manifesta dezacordul față de unii pași ai Guvernului. Dar noi, în cadrul asociației, considerăm că, până a ajunge la proteste, trebuie să încercăm să negociem, să venim cu soluții. Nimeni nu poate exclude protestele dacă nu se va ajunge la un consens. Dar noi suntem pe poziția să dialogăm. Noi am participat la proteste când unii miniștri nu recunoșteau agricultura drept ramură prioritară. Prin abordarea curentă a Guvernului vedem că agricultura nu este tratată așa cum ar trebui, a spus Iurie Fală.