FORMAREA REZERVELOR DE APĂ ÎN SOL. Lucrarea solului în condiții de secetă

13 sep 2022
Problema acumulării apei în sol constă atât în înmagazinarea unui volum cât mai mare de apă la umiditatea corespunzătoare CC, cât si faptul ca cea mai mare parte a acestui volum acumulat de apă să fie ușor accesibil pentru plante. Volumul de apă utilă (totodată și cel ușor accesibilă plantelor) care poate fi acumulat în sol depinde de următoarele însuşiri ale acestuia:
  • Textura;
  • Densitatea aparentă şi structura;
  • Conţinutul de substanţă organică.
Pentru ca volumul de apă accesibilă în soluri să fie mare, este necesar ca solurile să fie de textură mijlocie sau mijlocie fină, structurate si afânate, să se caracterizeze cu conţinut optimal de substanţă organică.

Procesul de pătrundere a apei în sol

Pătrunderea apei în solurile nisipoase nu prea compacte se petrece destul de ușor, însă, în cazul ploilor abundente, materialul orizonturilor de suprafața a solurilor cu textură grosieră se spală ușor de șiroaiele de apă. Solurile cu textură mijlocie (lutoase) și hidrostabilitate mică a structurii dispun de o permeabilitate moderată pentru apă si, fiind arabile, în cazul căderii ploilor abundente, formează șiroaie de apă, si sunt vulnerabile la eroziune. Solurile cu textură mijlocie fină (luto-argiloase și argilo-lutoase) și fină (argiloase), dacă dispun de structură bună, se caracterizează prin hidrostabilitate mare a agregatelor structurale și fiind afânate, asigură o viteză optimală de pătrundere a apei în straturile adânci. Destructurarea mecanică a acestor soluri la lucrarea lor conduce la scăderea permeabilității pentru apă și manifestarea proceselor erozionale.

Orice tehnologie agricolă, care conduce la distrugerea structurii solului și micșorarea spațiului cu pori necapilari, restricţionează circulaţia apei în sol. Cea mai bună structură în acest context, este structura hidrostabilă care poate rezista la schimbări. Solurile cu structură instabilă pierd repede capacitatea de filtrare a apei, așa cum, agregatele structurale se deteriorează şi porii la suprafaţa solului se micşorează. Acest proces se produce atât din cauza lucrării intensive a solului, cât și sub influenţa condiţiilor unor procese naturale (ploilor, înghețul și dezghețul solului umed, colmatarea porilor la topirea zăpezii).

La lucrarea solului în condiţii de secetă trebuie să utilizăm metode care condiţionează majorarea vitezei de infiltrare a apei şi este eficientă din punct de vedere economic în sistemul de cultivare a culturilor agricole. Așa tehnologii de lucrare a solului sunt No-till, Mini-till, Script-till etc.

La utilizarea No-till, pe suprafața solului se păstrează pe parcursul anului resturile vegetale. Deci, în perioada semănatului suprafața solului este acoperită de resturi vegetale, iar în timpul dezvoltării culturilor solul este protejat de frunzele plantelor. Când solul este acoperit de plante, picăturile de ploaie alunică lent pe suprafaţa solului cu o intensitate mai mică și agregatele structurale sunt supuse mai puţin distrugerii, porii la suprafaţa solului rămân deschiși, infiltrarea precipitațiilor este menţinută la nivelul iniţial.

În timpul creşterii culturilor, cantitatea de resturi vegetale la suprafața solului se micşorează, deoarece are loc descompunerea acestora prin activitatea microorganismelor. Lucrarea mecanică a solului în timpul şi după creşterea culturilor concomitent tot micşorează cantitatea de resturi vegetale şi respectiv posibilitatea stratului superior a solului de a evita formarea scurgerilor de apă.

Alternarea culturilor în asolamente în combinaţie cu lucrarea corectă a solului, ne oferă posibilitatea de a acumula mai multă apă în sol. Asolamentele sunt o măsură eficientă de combatere a secetei.

Asigurarea cu apă a plantelor depinde de: cantitatea de precipitaţii şi condiţile care favorizează acumularea şi menţinerea apei în sol; sistemul radicular al plantelor: plantele cu sistem radicular puternic pivotant pot utiliza umiditatea din straturile mai adânci ale solului şi sunt mai rezistente la secetă; coeficientul de transpiraţie a plantelor (cantitate de apă folosită pentru crearea unităţii de substanţă uscată): plantele care au un coeficient de transpiraţie mic, pot crea mai multă substanţă organică în dependenţă de existenţă rezervelor de apă, în comparaţie cu plantele care au coeficientul mai mare de transpiraţie; Astfel, acumularea şi conservarea apei în sol poate fi reglată parțial prin rotația culturilor în asolamente.

De exemplu, monocultural porumbului. În acest caz, creşterea culturii poate demara după următorul scenariu: în rezultatul recoltării târzii a porumbului, aratul de toamnă a solului va fi efectuat târziu. Acumularea umidității în sol, ar avea loc toamna, iarna şi primăvara, în perioadele când cantităţile de precipitaţii sunt minime. Recolta de porumb va depinde în mare parte de precipitaţiile din perioada de vegetaţie.

Alte condiţii, se creează când porumbul se alternează cu cultura grâului de toamnă care se recoltează la mijlocul verii. Dacă terenul este pregătit corect după recoltare în sol are loc o acumulare maximă a precipitaţiilor de vară. În acest caz, porumbul cultivat după grâul de toamnă, are posibilitatea să utilizeze precipitaţiile acumulate în sol timp de 14 luni (din iulie anul curent până în septembrie anul viitor), iar grâul de toamnă după porumb poate folosi precipitaţiile acumulate în sol timp de 10 luni (din septembrie anul curent până în iulie anul viitor).

Grâul de toamnă, bine dezvoltat toamna, se dezvoltă rapid şi primăvara, în baza rezervelor de apă acumulate, în sol în perioada rece a anului.

Lucerna, sfecla de zahar, floarea soarelui, măzărichea, au un sistem puternic de rădăcini care pătrund în adâncimea solului. Aceste plante pot folosi umiditatea din straturile mai profunde ale solului.

Culturile cerealiere – grâul de toamnă, secară, orzul – după adâncimea de pătrundere a sistemului radicular ocupă o poziţie intermediară.

Fasolea şi alte leguminoase au un sistem radicular slab dezvoltat. Plantele din acest grup pot folosi doar umiditatea din straturile superioare ale solului. Efectul negativ a plantelor la micșorarea rezervelor de apă din sol depinde de densitatea lor şi gradul de dezvoltare a sistemului lor radicular.

Specialiştii din agricultură recomandă pentru o mai bună utilizare a umidităţii solului să se alterneze cultivarea plantelor cu rădăcini superficiale care utilizează umiditatea din straturile superioare ale solului cu plante care au rădăcini adânci şi folosesc umiditatea din straturile profunde ale solului, ce asigură o utilizare mai eficientă şi completă a umidităţii solului.

La combaterea secetei, în zonele climatice cu deficit mare de umiditate, un rol important revine semănatului plantelor rezistente la secetă. Soiurile de plante rezistente la secetă au tendinţa de a utiliza mai puţină apă pentru formarea masei de substanţă uscată în anii secetoşi.

Bibliografie: Ghid privind conservarea şi utilizarea raţională a umidităţii din sol.  AUTORI: Kuharuk Ecaterina – doctor în ştiinţe agricole, conferenţiar universitar. Popov Leonid - doctor în ştiinţe biologice, cercetător ştiinţific. Cojocaru Olesea – doctorand. Corman Iulia – lector superior universitar. Bratco Dumitru - doctor în ştiinţe agricole.

FORMAREA REZERVELOR DE APĂ ÎN SOL. Lucrarea solului în condiții de secetă

FORMAREA REZERVELOR DE APĂ ÎN SOL

Lucrarea solului în condiții de secetă

FORMAREA REZERVELOR DE APĂ ÎN SOL. Lucrarea solului în condiții de secetă

loading ...