Tot mai mulți moldoveni decid să-și instaleze sisteme de energie regenerabilă pentru consumul casnic. Dintre care cele mai populare și mai des alese de consumatori sunt panourile fotovoltaice.
Dumitru Petrari din satul Pepeni, raionul Sângerei și-a instalat pe acoperișul casei panouri fotovoltaice după ce s-a convins de eficacitatea acestora în Germania, acolo unde muncește pentru a-și întreține familia.
Eu muncesc în Germania și acolo cam toți au astfel de sisteme. Am decis să instalăm panouri fotovoltaice pentru a avea lumină și totodată și căldură. Avem panouri solare cu o capacitate de generare a 9,75 kW și asta ne ajunge pentru tot consumul de energie al casei, inclusiv pentru încălzire.
De când am dat în exploatare centrala, nu mai avem cheltuieli pentru energia electrică, pe factură avem 00 lei spre achitare.
Cred că aceste sisteme sunt foarte bune. Dacă înainte achitam lunar în jur de 800-1.000 de lei, în prezent, nu mai trebuie să achităm nimic pentru energia electrică, povestește gospodarul.
Grigore Bejenari din orașul Bălți a trecut la energia verde acum un an. Pe parcursul perioadei calde a anului, instalația a produs mai multă energie decât consumul casnic al familiei, bărbatul speră ca aceasta să fie suficientă pentru a acoperi consumul din perioada rece, inclusiv cel al centralei termice.
Demult sunt interesat de sistemul de baterii solare. Am decis să-l instalez pentru a face economie de energie electrică. Instalația a fost pusă la jumătatea lunii noiembrie, anul trecut. Vin facturi mai mici, veneau mai mici, până în februarie. Iar din februarie, nu mai primim deloc facturi, avem surplus de energie chiar. Bateriile solare produc mai mult decât utilizăm. Avem un surplus de energie de peste 2000 de kw.
Din experiența proprie, pot spune că aceste sistemele de baterii solare sunt rentabile. În prezent, am instalat toate electrocasnicele din gospodărie pe energie electrică. Am luat și un cazan special electric, este mai convenabil pentru noi acum.
Sper că din energia electrică care s-a acumulat din surplusul produs să o utilizăm la iarnă pentru necesitățile casnice, susține bărbatul.
Guvernul și Parlamentul au simplificat, recent, conexiunea instalațiilor de acest fel la sistemul național de electricitate, în cazul consumului propriu, reducând termenii de racordare.
Potrivit secretarului de stat din cadrul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Constantin Borosan, pentru a simplifica procedura de instalare a sistemelor de producere a energiei electrice din surse regenerabile, în luna iulie, Guvernul și Parlamentul au aprobat o serie de amendamente la cadrul normativ, care reduc termenii și costurile în cazul consumului propriu.
În plus, Guvernul va pune la dispoziție în curând un program de suport adresat consumatorilor vulnerabili, denumit Casa verde fotovoltaică, care va viza cei mai vulnerabili consumatori, în vederea facilitării instalării panourilor fotovoltaice la ei acasă, a adăugat Constantin Borosan.
La sfârșitul anului 2021, la rețeaua națională de energie electrică erau conectate, după principiul contorizării nete, peste 400 de instalații de energie regenerabilă.
Contorizarea netă presupune că energia electrică generată de producătorii casnici este livrată în rețea ziua, când este în surplus. Noaptea este consumată energie din reţea, iar la sfârşit de lună se face bilanțul producerii şi a consumului de energie.