ÎN NORDUL ȚĂRII NINGE! Intervenția drumarilor pentru o circulație mai bună chiar și pe timp de noapte

08 dec 2021

Pe parcursul nopții de 8 decembrie au continuat lucrările de întreținere a drumurilor naționale pe timp de iarnă. Este vorba de regiunile unde au fost necesare intervenții ale unităților teritoriale SA ,,Drumuri”, și anume: în zona de Nord s-au efectuat lucrări de patrulare și combaterea lunecuşului, iar în raioanele de Centru și Sud s-au efectuat lucrări de patrulare. 
 
Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor, în procesul tehnologic au fost antrenate 4 unități de utilaje speciale și au fost împrăștiate 40 tone de material antiderapant. În prezent, accesibilitatea infrastructurii rutiere este asigurată în condiții de iarnă pe toată rețeaua de drumuri naționale.
 
Administrația de Stat a Drumurilor atenționează conducătoriii auto să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere privind echiparea autovehiculelor cu pneuri corespunzătoare și adaptarea regimului de viteză la condiţiile de circulație pe timp de iarnă.
 
În cazul dificultăților în trafic, pentru a solicita intervenția drumarilor, participanții la trafic pot apela la numerele: 22-55-30; 74-89-61; 060 477 117.
 
AGROMEDIA amintește că Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis ieri Cod Galben de precipitații puternice pe întreg teritoriul țării. Potrivit meteorologilor, avertizarea este valabilă pentru ziua de azi, 8 decembrie.
 
Pentru perioada menționată s-au anunțat precipitații puternice (15-30 l/m2), predominant sub formă de ploaie, iar la nord va cădea lapoviță.
 
loading ...