Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecţia” din Bălţi va lansa în timpul apropiat un program de instruiri pentru fermieri axat pe dezvoltarea durabilă a sectorului agricol din ţara noastră.
Detaliile legate de această lansare au fost elucidate în contextul unei vizite efectuate miercuri, 2 februarie, la Bălţi, de către reprezentanţi ai Fundaţiei germane pentru cooperare internațională „Sparkassenstiftung”.
Seminarele vor fi organizate în sala de instruiri modernă inaugurată recent la Institutul „Selecţia” cu suportul Fundaţiei „Sparkassenstiftung”.
Potrivit doctorului habilitat, profesorului cercetător Boris Boincean, directorul interimar al Institutului „Selecţia”, la început va fi pregătită o echipă de traineri ai institutului de către experţi germani, precum şi de la Institutul „Selecţia” şi Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi.
Ulterior, vor fi organizate traininguri pentru producătorii agricoli pe baza unor metode moderne, interactive de învăţare pentru adulţi, precum şi jocuri de simulare a diferitor scenarii de afaceri.
Acest program de instruiri are ca scop asimilarea de către reprezentanţii întreprinderilor agricole, în special mici şi mijlocii, a experienţei teoretice şi practice disponibile în ţara noastră şi în lume în ceea ce priveşte depăşirea provocărilor din sectorul agricol.
Tematica seminarelor se va referi la aplicarea unor soluţii sistemice pentru problemele legate de reducerea costurilor de producere şi creşterea competitivităţii, adaptarea practicilor agricole la schimbările climatice, scumpirea mijloacelor de producţie, protecţia mediului.
Totodată, vor fi abordate aspecte concrete legate de asolament, lucrarea şi fertilizarea solului, protecţia plantelor, cultivarea furajelor, reabilitarea pajiştilor. La etapa iniţială, se preconizează ca seminarele să fie organizate pentru grupuri de fermieri, în special mici şi mijlocii, din diferite zone geografice ale ţării.
Lansarea programului de instruiri pentru fermieri se înscrie în acţiunile prevăzute de un memorandum de cooperare semnat recent între Institutul „Selecţia” şi Fundaţia „Sparkassenstiftung”.