LIPSA FORȚEI DE MUNCĂ – O PROBLEMĂ CARE SE AGRAVEAZĂ DE LA UN AN LA ALTUL. Ce spun fermierii, aflați ACI

13 apr 2022
Republica Moldova se confruntă cu un deficit mare de forță de muncă. În pofida unei legi cu privire la zilieri, reglementările stipulate sunt greu de implementat și creează multe neclarități în practică. Astfel, dacă la aprobarea legii s-a considerat că aceasta va permite atragerea a cel puțin 70 de mii de zilieri, în realitate, numărul acestora nu ajunge nici la 7 mii de persoane, transmite AGROMEDIA, cu referire la CESAFIU.eu

Fermierii din toate ramurile agriculturii spun într-un glas că cea mai mare problemă cu care se confruntă și care, de multe ori, îi împiedică să se dezvolte este lipsa forței de muncă. Nu avem oameni pe care să-i aducem la muncă, iar cei care sunt muncesc o perioadă scurtă de timp, apoi ne lasă, a declarat pentru AGROMEDIA, Tudor Grâu, crescător de oi din raionul Râșcani
.
Lucrătorii vor salarii mari, pe lângă asta cer și țigări, și cafea, și vin și de toate, dar nici așa nu sunt. S-au dus toți după bani mulți în Europa. Anul trecut, ciobanii m-au lăsat la jumătate de vară. Tare puțini care cunosc această meserie și vor să lucreze, a menționat Tudor Grâu.

Deja de câțiva ani, problema cea mai mare a fermierilor din țara noastră este lipsa forței de muncă. Crescătorii de animale nu au cu cine munci. Nu găsesc oameni pe care să-i angajeze pentru o perioadă lună te timp, a declarat pentru AGROMEDIA, Președintele Asociației Crescătorilor de Animale din Moldova, Pavel Prisăcaru.

Legumicultorii se plâng că nici salariile mari pe care le propun muncitorilor nu îi ajută să găsească muncitori. Serghei Ganceruc, legumicultor din satul Speia, raionul Anenii Noi povestește că la sezon sunt nevoiți să stea zi și noapte în câmp pentru a reuși să recolteze roada la timp.

Cea mai mare problemă este lipsa forței de muncă. Noi nu avem cu cine lucra, pe hârtie sunt director, dar lucrez 7 zile din săptămână, 24 de ore în zi pentru că nu am oameni. De când se pot duce moldovenii cu pașaportul biometric la muncă peste hotare, noi nu mai avem cu cine lucra pământul. Statul ar trebui să-și pună niște întrebări. De exemplu, în Polonia, oamenii din diferite țări pot merge foarte ușor la lucru în agricultură, acolo statul are grijă ca agricultorii să aibă cu cine munci. Dar încercați să aduceți la noi în Moldova oameni la muncă din altă parte, nici o șansă. Mulți nu vor să lucreze la pământ, poți să-i dai și 10 mii de lei că nu va veni la pământ. La pământ, trebuie să ai putere ca să poți lucra și să iubești ce faci, menționează Serghei Ganceruc.

Aproximativ 60% din populația rurală a țării noastre muncește în domeniul agriculturii. Altfel spus, peste 420 de mii de persoane sunt dependente de activități agricole, iar nivelul de trai al acestora depinde strict de rezultatele economice ale agriculturii din țară.

În Parlament, se discută o serie de modificări ale legislației care ar oferi mai multe facilități pentru angajarea zilierilor. Inițiativa prevede extinderea termenului pentru care zilierii pot exercita activități pentru același angajator de la 90 la 120 de zile. Documentul mai stabilește că zilierul nu este obligat să dețină un contract individual pentru asistență socială și medicală. Impozitul pentru zilieri va fi de 7% din venit, la fel ca și pentru fermier.

Anterior, agricultorii au cerut modificarea legislației cu privire la zilieri. Mai multe organizații semnatare ale unui demers către Guvern consideră că simplificarea procedurii de angajare a zilierilor va reduce din deficitul de forță de muncă cu care se confruntă aceștia. Printre altele, agricultorii au cerut introducerea unei plăți unice pentru zilieri care să fie achitată de către angajator, fapt care ar scuti zilierii de obligația de a plăti și alte impozite către stat. O astfel de abordare va simplifica procedura de angajare a zilierilor, va diminua ponderea salariilor neoficiale, susțin agricultorii.
 
 
loading ...