MAIA SANDU ȘI IGOR GROSU LA CĂMARA FEST: „Politicile vor fi axate pe sprijinul producătorilor autohtoni, în special a celor mici”

23 aug 2021
S-a mai încheiat o ediție a Târgului producătorilor autohtoni „Cămara Fest” din parcul „Alunelul” din sectorul Buiucani al capitalei. Ziua de ieri a fost una mai specială pentru fermierii care au venit să ofere consumatorilor produse proaspete și cuvinte de mulțumire pentru ei și organizatorii evenimentului. După ce Diana Crudu, cea care împreună cu micii producători a reușit să facă din R. Moldova un loc mai bun, a lansat un apel către deputați să vină să îi cunoască, președinta Maia Sandu și speakerul Parlamentului, Igor Grosu au dat curs invitației.

Solicitată de AGROMEDIA, Diana Crudu ne-a comunicat că cei doi oficiali au discutat cu fiecare producător, i-au încurajat și le-au dat asigurări că vor fi atenți la toate solicitările și vor depunde tot efortul pentru a crea condiții cât mai bune pentru dezvoltarea și promovarea micilor afaceri.

„Am condus-o personal pe dna Sandu prin Târg, a procurat marfă aproape de la fiecare tarabă. Cred că mai mult decât ar fi avut nevoie, dar a făcut-o în semn de solidaritate. Vizita oficialilor a creat un val de entuziasm printre fermieri, după plecarea lor și până-n seară doar despre asta s-a vorbit. Au apreciat foarte mult gestul!”, ne-a spus Diana.

Mămăliga de la Iurceni

Evenimentul ne-a avut și pe noi, AGROMEDIA, în calitate de partener informațional și de oaspeți. Ne-am revăzut cu protagoniștii istoriilor noastre de succes și am făcut stație la două tarabe. La prima ne-a întâmpinat cu drag Ala Nichita, antreprenoarea din spatele brandului  „Iurceneanca”, doamna care știe că cea mai gustoasă mămăligă e cea preparată din porumbul nostru moldovenesc.



„Le mulțumim din suflet celor care organizează astfel de târguri. Noi, proprietarii micilor afaceri, ieșim la aceste evenimente pentru a ne promova. Suntem față în față cu consumatorul. Expunem marfa și odată ce omul o vede și o procură, ne găsește și în rețelele de supermarketuri, acolo unde produsul nostru este expus pe rafturi”, ne-a relatat producătoarea, de la care am aflat că marca lor vine de la Iurceni, Nisporeni și s-au lansat pe piață în 2002.

„Am jucat nunta și toți banii i-am investit în moară. Unii au ales să-și procure mașini, să meargă în luna de miere, noi însă am început cu făina de porumb. Cultivăm cultura pe 50 ha, colectăm și de alți agricultori, dar numai materie primă de la noi, în niciun caz de import. Moara noastră e dotată cu cele mai performante utilaje, așa că reușim să obținem un produs de cea mai înaltă calitate. După făină, am lărgit gama cu uleiul de porumb presat la rece, acum producem și ulei mixt – porumb cu floarea-soarelui. Recent am lansat și tărâța de porumb presată, bună pentru curățarea intestinelor, cu termen de garanție de jumate de an. Și uleiul are valabilitate de șase luni și de un an. Orice produs din gamă e trecut prin laboratoare și expertize, certificat și cu actele în regulă. Uleiul poate fi folosit și în salate, și la prăjit, e plin de arome și îi conferă mâncării un gust special, este fără dram de produse chimice. Toate invențiile îi aparțin soțului”, ne-a povestit Ala, în familia căreia mămăliga e regină cel puțin o dată-n săptămână.

Producătoarea ne-a mai spus că din cauza secetei din anul trecut se descurcă destul de greu, dar că în acest an porumbul a rodit din plin și treburile vor curge la fel de bine ca și făina în moară. Chiar dacă, vorba micii antreprenoare, sar dintr-un credit în altul, afacerea le permite să își asigure existența și să bucure mai multe case cu produsul lor.

QR Cod-ul de la Comrat

L-am revăzut și pe Sergiu Bîcov din Comrat, UTA Găgăuzia, familia căruie este fondatoarea „Tati Lux” SRL și deținătoarea mărcii comerciale înregistrate ASW (AllSpicesWorld – Toate Condimentele Lumii). Ei sunt cei care reuseșc să obțină arome îmbietoare și jucăușe pentru toate gusturile și capriciile gurmanzilor. În istoria de succes despre ei am povestit că familia Bîcov produce mixuri după reţetele personale, fără să adauge sare sau ceva artificial. Până acum au reușit să realizeze peste 100 de combinaţii reuşite, iar materia primă este, în mare, de import și o aduc din țări ca India, Turcia, Mexic, Guatemala. Toate ingredintele sunt certificate natural și de calitate premium.

„Pentru localurile unde se mănâncă suntem un produs solicitat, le oferim stabil condimente balansate, mixturi destul de complicate. Cele mai solicitate sunt cele pentru care, sarmale și supe, iar cel mai picant este mixul mexican Taco”, ne-a spus familia Bîcov.

ASW a venit la Cămara Fest cu o noutate digitală. Știți pliculețele lor cu mixuri? Acestea conțin un QR cod. L-ați scanat cu telefonul mobil și sunteți imediat direcționați spre linkurile unde găsiți cele mai neobișnuite rețete culinare, care pot fi condimentate cu conținutul ambalajului marca ASW. Noi am procurat mixul mexican Taco și abia așteptăm să ne ardă gura de plăcere de pe urma celui mai celebru și picant sos din țara pălăriilor Sombrero.

Să tragem linia!

Așadar, de la începutul anului au fost organizate șapte târguri la care au participat cca 170 producători. S-au vândut tone de căpșune, sute de kilograme de miere, mii de caserole cu pomușoare, lumânări din ceară naturală, săpunuri naturale, ceaiuri, cașcavaluri, prune, piersici, nectarine, mere, roșii și ardei, carne, brânză și covrigi, pâine, uleiuri, făină, fructe uscate și în ciocolată, chipsuri de mere, alune, migdale, produse de patiserie, vin și încă multe și de toate. N-au lipsit nici incidentele. Diana Crudu ne-a comunicat că inițial a fost nevoie de timp pentru a fi organizată o selecție a adevăraților producători. Pentru că situații sunt diferite. Unul se dădea drept mare apicultor, dar până la urmă s-a adeverit că n-are nici măcar un stup și că procura miere din Transnistria și o vindea aici. Apoi, au fost alții care s-au afișat nepoftiți cu nectarine importate din Turcia, dar veritabilii producători s-au conturat în timp și acum organizatoarea cunoaște numele și istoria fiecăruia.

Ne revedem luna viitoare, la cele două ediții planificate pentru zilele de 11, 12, 25 și 26 septembrie. Să auzim de bine!
 
loading ...