Urmează încă o săptămână din ultima lună a lui 2021. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) anunță pentru perioada 13-20 decembrie vreme posomorâtă, cer noros și cu puțin soare. Umbrela va fi regina din poșete și cizmele de caiuciuc ne vor salva de noroiul de pe drum.
Dar să vedem ce prognozează sinopticienii.
În centrul țării maximele termice vor oscila între +3 și +5°C. Azi va ploua, iar mâine posibil să cadă o ninsoare slabă. Joi, vineri, sâmbătă și duminică se așteaptă precipitații, în timp ce noaptea mercurul din termometre va cădea până la -2°C.

Raioanele de Sud nu vor vedea nici ele zăpadă. Aici vremea va fi stabilă, cu temperaturi cuprinse între +5 și +7°C. Cer noros, vânt moderat și posibile ploi. Noaptea vremea va jongla în jurul la 0°C.
În raionele de Nord, săptămâna începe cu +2°C și lapoviță slabă. Marți, miercuri, joi și vineri vom avea 0°C, ninsori și vânt puternic, în special duminica. Nopțile va fi destul de frig, cu maxime de până la -5°C.
Indiferent de timpul de afară, vin frumoasele sărbători de iarnă, așa că să le așteptăm cum se cuvine.