Expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER, alături de târgul „Toamna de Aur”, se vor desfășura în perioada 15–18 octombrie 2026, la Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo” din Chișinău. Evenimentele se deschid joi, 15 octombrie, și vor continua până duminică, 18 octombrie, inclusiv. Organizatorii anunță peste 400 de participanți și mai mult de 1.000 de unități de tehnică, utilaje și echipamente agricole.
Detaliile ediției de toamnă au fost prezentate într-o conferință de presă de Zinaida Popa, director general al CIE „Moldexpo” SA, și Vasile Șarban, secretar de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.
Potrivit organizatorilor, MOLDAGROTECH va reuni peste 150 de companii, iar la FARMER și târgul „Toamna de Aur” vor participa aproximativ 250 de expozanți. Suprafața dedicată tehnologiilor, echipamentelor și produselor autohtone va depăși 10.000 de metri pătrați. Cele două pavilioane sunt ocupate integral, iar standurile vor fi amenajate și în spațiile exterioare.
Pentru noi, aceste cifre nu înseamnă doar o expoziție mai mare. Ele arată că există interes pentru dezvoltare, pentru investiții și pentru tehnologii care pot schimba modul în care se face agricultură în Republica Moldova. MOLDAGROTECH are o semnificație aparte pentru Moldexpo. În 1993, aceasta a fost prima expoziție din agenda centrului nostru. De atunci, a crescut odată cu sectorul agricol și a devenit o platformă importantă de întâlnire între fermieri, producători de tehnică agricolă, distribuitori și parteneri, a declarat Zinaida Popa.
Vizitatorii vor putea vedea drone agricole, tehnologii inteligente, soluții pentru ferme, echipamente pentru lucrările în câmp și produse necesare activității agricole. La intrare va fi amenajată o zonă în care un tractor vechi va fi expus alături de unul de ultimă generație, pentru a ilustra evoluția tehnicii agricole.
Programul va include și momentul „Marea Brânză”, despre care organizatorii spun că va pune în valoare un produs tradițional printr-o demonstrație cu ajutorul unei drone. Pentru inaugurarea din 15 octombrie este anunțat un format cu mai puțin protocol și mai mult dialog între participanți.
Republica Moldova are fermieri muncitori, dedicați, oameni care cunosc pământul și care în fiecare an depun eforturi extraordinare pentru a obține o recoltă bună. Dar agricultura modernă nu mai poate însemna doar muncă și experiență. Este nevoie de utilaje performante, de soluții inteligente, de digitalizare și de tehnologii care să facă munca agricultorilor mai eficientă, a afirmat directorul general al Moldexpo.
Vasile Șarban a subliniat că alegerea tehnologiilor influențează competitivitatea producătorilor moldoveni. În opinia sa, investițiile trebuie analizate în raport cu costurile de producție, calitatea și cerințele piețelor de desfacere.
Producătorul din Republica Moldova este întotdeauna într-o concurență cu alți producători. Această concurență poate fi susținută atunci când vorbim de aceleași tehnologii, de aceleași tehnici și echipamente utilizate. Noi trebuie să avem un cost redus al producției, trebuie să avem mai multă producție, o producție calitativă, ambalaje corespunzătoare și piețe stabile, care pot fi obținute doar atunci când întrunim toate aceste condiții, a declarat secretarul de stat.
Oficialul a prezentat expoziția și ca pe o oportunitate de documentare pentru agricultorii care nu pot face imediat o investiție. Contactul direct cu furnizorii le permite să compare echipamentele și să își planifice achizițiile.
Ministerul Agriculturii, împreună cu Moldexpo, a încercat să formeze această platformă de comunicare între producători, autoritățile statului, instituțiile de cercetare și furnizorii de tehnică și echipamente agricole, astfel încât să oferim răspunsul așteptat de fermieri. Înțelegem foarte bine că situația fermierilor nu este întotdeauna cea mai bună și că producătorii agricoli nu au întotdeauna mijloacele financiare pentru a investi. Dar ei pot să vadă, să își planifice și să analizeze soluțiile care i-ar avantaja în continuare în activitatea agricolă, a explicat Vasile Șarban.
Secretarul de stat a menționat posibilitatea comparării ofertelor și reducerile pe care expozanții le pot propune în cadrul evenimentului. Totodată, a făcut referire la instrumentele de sprijin pentru investiții, inclusiv cele derulate prin Agenția de Dezvoltare și Modernizare a Agriculturii, programele IFAD și proiectele susținute de partenerii de dezvoltare.
La ediția de toamnă din 2025, MOLDAGROTECH a avut 69 de companii participante și aproximativ 18.000 de vizitatori, potrivit datelor prezentate de Zinaida Popa.
În acest an, agricultorii și ceilalți vizitatori sunt așteptați la Moldexpo începând de joi, 15 octombrie, pentru patru zile dedicate tehnicii agricole, produselor și soluțiilor pentru dezvoltarea sectorului.
Agromedia este partener media al evenimentului.
