MOLDOVA, ȚARĂ AGRARĂ, DAR FĂRĂ UNIVERSITATEA AGRARĂ. Decizia autorităților de a comasa UASM cu UTM a trezit un val de nemulțumiri

29 jun 2022
Luni, 27 iunie, Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că mai multe universități din țară vor fi comasate, într-un proces de reorganizare și modernizare a sistemului de învățământ superior din Republica Moldova. Pentru aceasta, au fost alocate din bugetul de stat 700 de milioane de lei.

Potrivit deciziei, Universitatea Agrară de Stat din Moldova, ar urma să fie absorbită de Universitatea Tehnică. Anunțul a stârnit un val de nemulțumiri din partea specialiștilor din domeniu și a producătorilor agricoli. Într-o conferință de presă, rectorul UASM, Veronica Prisăcaru, a declarat:

Am avut discuții cu dl ministru al educației și cercetării în care am convenit de comun acord că urmează să mai venim cu niște argumente în favoarea menținerii instituției noastre de învățământ ca entitate academică separată. Ne-am apucat din greu cu colegii să formăm aceste raționamente, dar cu regret, am văzut în continuare ieșiri în presă, la televiziuni, prin care am ajuns la concluzia că nu mai suntem siguri că aceste argumente mai sunt așteptate de către ministru și vor mai avea vreo valoare. (...)

Aș invita conducerea statului, a Ministerului Educației, de rând cu alți factori de decizie în acest ambițios proiect să vină la UASM și să vadă cu ce efort facem noi calitate. (...) Am vrea să fim susținuți în acest efort, dar nu blamați pentru problemele sectorului și pentru calitate de către concurenții noștri. Prin decizii politice ne-au fost preluate terenurile, nu mai avem stațiuni didactico-experimentale. (...) Dacă nu vom fi auziți, dacă nu vom fi ajutați în promovarea profesiei de agricultor, nu vom putea realiza nimic pentru această țară. Ce se va întâmpla? Treptat, unele specialități agricole vor dispărea, din cauza numărului mic de studenți, a declarat Veronica Prisăcaru.

În timp ce ministrul educației, Anatolie Topală, susține că în condițiile unui număr de studenți în continuă scădere, este necesară concentrarea resurselor, nu dispersarea lor, mai mulți specialiști din domeniu, agronomi, producători, profesori universitari susțin că decizia de a comasa Universitatea Agrară de Stat din Moldova cu Universitatea Tehnică va duce la declinul sectorului agrar al țării.

Aceștia și-au exprimat indignarea prin mesaje scrise și video pe rețelele de socializare. Toți într-un glas solicită ministerului să-și revizuiască decizia.

Sergiu Popa, doctor în agricultură, profesor la Universitatea Agrară de Stat din Moldova susține că membrii corpului didactic al instituției au rămas surprinși de noutatea că universitatea în care activează ar putea să nu mai existe. Mai mult, profesorii de la UASM spun că decizia a fost luată în lipsa unor consultări cu mediul academic al universității.

Profesorii nu sunt de acord cu intenția Ministerului Educației, care a fost lansată public în data de 27 iunie, de a comasa Universitatea Agrară din Moldova cu Universitatea Tehnică. Această decizie a fost luată fără a ne consulta pe noi, corpul didactic al instituției. Este o decizie negativă, sigur. De asemenea, aș vrea să menționez că Universitatea Agrară este cea mai veche instituție de învățământ superior din Moldova, temelia sectorului agrar din țară, care asigură dezvoltarea durabilă a localităților. Noi trebuie să ținem cont de faptul că Moldova este o țară agrară, unde 80% din populație este orientată spre această direcție de activități.

Chiar și contopirea cu Universitatea Tehnică nu cred că este o decizie bună. În primul rând, atât știința agricolă, cât și întreg sectorul agrar riscă să ajungă la periferie. Deja nu vom fi văzuți corespunzător în sectorul de producere. Mai mult, tinerii abiturienți nu vor mai ști despre existența acestei direcții de studiu.

Drept rezultat, vom avea o descreștere mare în domeniul agriculturii. Asta poate duce la o criză acuză atât de specialiști, cât și în domeniul producerii. După lansarea informației, am fost telefonat de mulți producători agricoli din țară, care sunt indignați și îngrijorați de viitorul sectorului agrar.

Și fostul ministru al agriculturii, Vasile Bumacov, și-a exprimat nemulțumirea față de această decizie a autorităților și speranța că ea nu va fi pusă în aplicare. Într-o postare pe o rețea de socializare, Bumacov a declarat:

Când am citit știrea despre lichidarea Universității Agrare de Stat din Moldova, am crezut că este un fake news și nu am luat-o în serios. (…) Dacă s-ar lua o așa decizie, logic ar trebui să urmeze și arderea cărților despre științele agricole. (…) Nu cred că trebuie să explic cât de importantă este agricultura pentru țara noastră. Toată lumea cunoaște că agricultorii sunt printre puținii în această țară care produc ceva real, cele mai competitive și necesare produse. Agricultura asigură aproximativ 50% din export și oferă cele mai multe locuri de muncă. Dacă Republica Moldova este cunoscută în lume prin ceva, atunci numai datorită produselor agroalimentare și nu industriei spațiale. Numai că cei care nu produc nimic, plătiți din bani publici și proiecte, care asaltează seara restaurantele consumând bucate și vinuri alese, evident că le vin în cap idei cum de mai distrus ceva. (...)

Cred că Guvernul va examina atent această propunere păguboasă și îi va întreba pe cei care au propus o așa reformă, de ce au uitat de instituțiile de cercetări în domeniul agriculturii, a menționat Vasile Bumacov.

Într-o emisiune tv, Anatolie Topală, ministrul învățământului, cu referire la reforma instituțiilor de învățământ superior, a declarat:

Vrem să creăm universități mari, puternice, care să ofere tinerilor oportunități educaționale. Ne dorim ca universitățile noastre să fie mai bine poziționate în clasamentele internaționale, să fie atractive pentru tineri. Modernizarea universităților va fi un proces amplu prin care ne dorim să apropiem cercetarea de predare, astfel încât studenții să beneficieze și de competența și profesionalismul cercetătorilor noștri.

AGROMEDIA a solicitat un comentariu la acest subiect și din partea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, deocamdată nu am primit un răspuns.

Reorganizarea instituțiilor de învățământ presupune transferul studenților, al personalului academic și auxiliar, transferul patrimoniului. Procesul de reorganizare este planificat între perioada de absolvire a studiilor și începutul noului an de studii.
loading ...