NIVELUL APEI ÎN RÂUL NISTRU, APROAPE DE PUNCTUL CRITIC. Codul Portocaliu de secetă hidrologică se menține

18 jul 2022
Nivelul apei în râul Nistru a ajuns la 8,6 metri, foarte aproape de punctul critic, care este 8,3 metri, avertizează autorităţile. Informaţia a fost prezentată și la şedinţa operativă a Primăriei Capitalei. În aceste condiţii, "Apă-Canal Chişinău" solicită agenţilor economici, dar şi locuitorilor municipiului să consume raţional apă, doar în scopuri menajere, iar pentru irigare, după posibilitate, să utilizeze alte resurse. Totuşi, autorităţile dau asigurări că populaţia va fi asigurată cu apă, transmite AGROMEDIA, cu referire la publika.md.

De asemenea, potrivit directorului întreprinderii "Apă-Canal Chişinău", este necesară formarea unui grup de lucru la nivelul autorităţilor locale şi a celor centrale, pentru monitorizarea situaţiei. În cazul în care acesta va atinge nivelul critic de 8,3 metri, va fi luată decizia de a deschide barajul din Dubăsari pentru a asigura nivelul necesar.

În cazul scăderii nivelului apei în râul Nistru mai jos de 8,3 metri apare un risc de formare a pâlniei şi funcţionare a pompei în regim de cavitaţie. Nivelul minim care a asigurat calitatea staţiei de captare îl constituia 8,4 metri, în anii 2017-2022 nivelul mediu al apei în râul Nistru a fost de 8,9 metri, a spus IRINA GUTNIC, şefa "Apă-Canal Chişinău".

Pentru perioada 11-19 iulie este în vigoare o avertizare de Cod Portocaliu de secetă hidrologică. Astfel, în legătură cu lipsa precipitațiilor și a temperaturilor ridicate, Serviciul Hidrometeorologic de Stat atenționează că nivelul apei în râurile din ţară se va menține scăzut.

Potrivit SHS, în râurile Republicii Moldova se va menține scurgerea scăzută a apei și va constitui:
  • în râul Prut – 20-30 % din valorile medii multianuale lunare,
  • în râurile mici – 5-25 % din valorile medii multianuale lunare,
  • în râul Nistru – (cu excepția afluenților de stânga ai r. Nistru) - 40-45 % din valorile medii multianuale lunare.
loading ...