OMIDA FRUCTIFICAŢIILOR: recomandări și metode chimice de combatere

17 aug 2022
Omida fructificaţiilor (Helicoverpa armigera) este o specie polifagă care a început să atace, atât lanurile cultivate cu porumb, cât şi culturile de tomate sau ardeioase, transmite AGROMEDIA, cu referire la revista-ferma.ro.

Se constată o intensificare a zborului celei de-a treia generaţii a fluturilor acestui dăunător care, potrivit specialiştilor, produce mai degrabă pagube calitative recoltei, decât daune cantitative.

În culturile de porumb, larvele se hrănesc cu boabele din vârful ştiuletelui, aflate în diferite stadii de maturitate, favorizând infecţia cu fuzarioză a plantelor.  

În zonele cultivate cu tomate sau ardei, larvele dăunătorului sapă galerii în fructificaţiile care parcurg fazele vegetative corespunzătoare.

Specialiștii vin cu următoarele recomandări:
  • Monitorizarea culturilor de porumb, tomate şi ardei prin amplasarea de capcane feromonale;
  • În cazul în care fermierii nu dispun de acestea, să intre în contact cu specialiştii din zonă pentru a se informa cu privire la apariţia dăunătorului;
  • Combaterea Helicoverpa armigera să se efectueze la avertizare sau la 3-5 zile de la apariţia în masă a fluturilor în capcanele entomologice;
  • Alternarea insecticidelor din grupe chimice diferite pentru a încetini dezvoltarea rezistenţei;
  • Repetarea tratamentului după 7 - 8 zile, acolo unde densitatea dăunătorului este mare.
  • Respectarea dozelor şi a momentelor optime de aplicare.
Controlul chimic al omidei fructificaţiilor

În general, dăunătorul poate fi ucis cu aproape toate insecticidele. Totuşi, s-a constatat o rezistenţă la insecticidele din grupa piretroizilor.
  • la porumb, combaterea chimică se poate face cu insecticide pe bază de: indoxacarb (Avaunt 150 EC), clorantraniliprol (Coragen 20 SC), clorantraniliprol + lambda – cihalotrin;
  • la tomate şi ardei - Affirm (emamectin benzoate);
  • pentru controlul larvelor de Helicoverpa armigera sunt preparate pe bază de NPV şi Bacillus thuringiensis, cum ar fi Belthir şi Dipel DF (BactoSpeine DF);
  • larvele de Helicoverpa armigera din culturile de tomate şi ardeioase sunt controlate eficient de Alverde (metaflumizon), ce determină paralizia sistemului nervors, urmată apoi de moartea acestora;
  • Mavrik 2F (tau-fluvalinat), insecticid de contact de ultimă generaţie, are un efect rezidual de lungă durată.
loading ...