Guvernul a aprobat proiectul Politicii fiscale și vamale pentru anul 2027 și l-a transmis Parlamentului pentru examinare. Documentul prevede reducerea poverii fiscale asupra muncii și investițiilor, în paralel cu majorarea accizelor la produsele considerate „vicii” și la jocurile de noroc.
Prim-ministrul Vasile Tofan a declarat în cadrul ședinței de Guvern că noua formulă fiscală ar urma să aducă la buget venituri suplimentare de aproximativ 5,1 miliarde de lei. Suma este mai mică decât cele șase miliarde de lei prevăzute în versiunea elaborată anterior.
Potrivit premierului, circa 2,7 miliarde de lei din veniturile suplimentare ar urma să provină din taxarea mai mare a produselor din categoria „viciilor” și a jocurilor de noroc.
Taxăm munca mai puțin, taxăm investițiile mai puțin, dar compensăm printr-o taxă mai mare pe vicii, în primul rând, și uniformizăm anumite excepții care fac administrarea sistemului fiscal mult prea complicată și costisitoare, a explicat Vasile Tofan.
O parte dintre resursele acumulate ar urma să fie direcționată către achitarea datoriilor restante ale statului față de sectorul agricol. Premierul nu a precizat valoarea acestora și nici termenul în care ar urma să fie efectuate plățile.
Banii obținuți suplimentar vor mai fi utilizați pentru acoperirea obligațiilor curente ale statului și aplicarea noii legi a salarizării, inclusiv pentru majorarea salariilor profesorilor.
Vasile Tofan a subliniat că proiectul trebuie examinat din timp de Parlament, astfel încât întreprinderile, contabilii și societatea civilă să se poată pregăti pentru aplicarea noilor prevederi începând cu 1 ianuarie 2027.
Proiectul urmează să fie supus consultărilor și dezbaterilor parlamentare. Premierul a îndemnat reprezentanții mediului de afaceri și ai societății civile să înainteze propuneri pentru îmbunătățirea documentului între cele două lecturi.
