PRIMII HARBUJI MOLDOVENEȘTI – PE TARABELE DIN PIEȚE. Prețurile – mai mici decât s-au așteptat producătorii

05 jul 2022
De aproximativ o săptămână, au început să apară pe piață harbujii moldovenești. Mai mici și mai puțin atrăgători decât cei de import, dar fără nitrați și mult mai aromați, dau asigurări producătorii locali. Agricultorii susțin că primăvara răcoroasă și scumpirile la carburanți și la gaz le-au adus cheltuieli mult mai mari în acest an. Producătorii spun că sunt nevoiți să dea prețurile în jos, întrucât puterea de cumpărare a oamenilor a scăzut și vânzările sunt mici.

Liuba Bulai din satul Răscăieți, raionul Ștefan-Vodă este printre primii fermieri care a ieșit pe piață cu harbuji autohtoni. Femeia povestește că a început munca la cultivarea harbujilor încă în luna martie. A crescut răsadul în sere încălzite, apoi l-a replantat în câmp. Pentru o recoltă bună, a instalat un sistem de irigare prin picurare. Toate acestea au prevăzut și investiții.

Am început culesul pe 29, 30 iunie. Prețul de pornire a fost de 10 lei, aici la noi la piață, la piața angro a fost 8 lei. Acum, însă, am fost nevoiți să-l coborâm. Azi am dat cu 7lei, 5 lei, nu cumpără oamenii, n-au bani.

Cheltuielile sunt foarte mari, noi utilizăm benzina în procesul de irigare, dar prețurile știți care sunt acum. Anul acesta e secetă și udăm continuu. În primăvară, am avut foarte mari cheltuieli pe cărbuni și lemne, pentru a crește răsadu, a declarat pentru AGROMEDIA, Liuba Bulai.

O altă problemă cu care se confruntă producătorii locali este concurența de pe piață cu pepenii verzi de import. Harbujii aduși din Grecia și Turcia, mai mari și mai frumoși au invadat tarabele, ceea ce este în detrimentul celor autohtoni, susține agricultoarea.

Nu avem un sistem bine stabilit în agricultură. Nu știu la ce se gândesc autoritățile. Noi am spus de mai multe ori doleanțele noastre, dar ... De ce au adus harbuji din Grecia, mari și plini de ce vrei? Ai noștri crescuți ecologici, mai mici, mai imperfecți, dar ai noștri, sănătoși. Oamenii cumpără cu ochiul, vor unul ca unul, cu aspect comercial.

Cei importați de peste hotare sunt plini de nitrați. Îi aduc din primăvară, oamenii cumpără, fac intoxicații, apoi se tem să cumpere și de-ai noștri naturali deja.

Producătoarea susține că harbujii săi sunt crescuți doar cu apă, nu a utilizat produse fitosanitare ce ar spori creșterea lor. Pentru a demonstra calitatea produsului a obținut și certificat de conformitate, oferit de ANSA.

Sunt harbuji naturali, crescuți doar cu apă din Nistru, fără nitrați, fără nimic. Am tratat foarte puțin doar răsadul, după replantarea în câmp, nu i-am stropit cu nimic absolut, de asta și nu sunt atât de mari. Avem și noi nepoți, toți mâncăm. Pentru noi este important să oferim consumatorilor un produs natural, de calitate. 

Pentru a-și realiza producția în timp util, Liuba Bulai, împreună cu ceilalți membri ai familiei merg cu harbuji de vânzare în mai multe piețe: la Ștefan-Vodă, la Căușeni dar și la Piața Angro din Chișinău.
loading ...