Cine s-a gândit vreodată că de la acele săpunuri naturale făcut de bunicile noastre, această industrie va avansa atât de mult, încât să concureze cu cele mai celebre branduri de produse igienice din lume? Și că avem și în R. Moldova mici antreprenoare care au învățat să îl fabrice până și din pătrunjel? Da, acel pătrunjel crescut în grădină, combinat cu diverse uleiuri și care îți protejează pielea și îi conferă un parfum autentic.
Galina Moroșan este protagonista istoriei noastre de azi și e una dintre puținii producător de la noi care oferă consumatorilor săpun natural, marca „GM Magic Soap”. AGROMEDIA a descoperit mica afacere a Galinei și ne grăbim să v-o povestim și vouă, indiferent că mergeți sau nu la Târgul producătorilor locali, acolo unde ea își expune marfa spre vânzare.
L-a descoperit în SUA și a urmărit-o până acasă
„Produc acest săpun de cinci ani și inițial era doar pentru mine, după care mi-am zis să încerc să îl fac pentru toată lumea. Să fim curați și cu miros frumos. La Chișinău am o încăpere adiacentă a casei, unde am toate condițiile pentru producerea și păstrarea săpunului. E nevoie de condiții speciale, cu aer condiționat, aerare, pentru că în fabricarea lui se utilizează soda caustică”, ne-a povestit Galina.
A văzut acest săpun în premieră în SUA, unde a mers în vizită la sora pe care nu o mai văzuse de 20 de ani. Și ca fetele, au pornit la shopping și s-au oprit direct în magazinul specializat în acest produs natural.
„De cum l-am văzut, a devenit ca o obsesie pentru mine și mi-am zis că asta e exact ceea ce vreau și trebuie să fac. Marele meu vis este să îmi pot deschide un butic aici și să îmi pot comercializa marfa. Între timp am mai mers și în România și acolo iar am dat de magazinele specializate. Am analizat tehnologia de producere, am urmărit filmulețe pe YouTube, am citit literatură de profil, am terminat și niște cursuri în România, de unde am și procurat primul săpun natural”, a continuat mica producătoare.
Era destul de greu să înceapă afacerea, pentru că nu găsea nici cocos, nici palmier. Săpunul se produce din ulei curat de măsline, fără unturi vegetale, pentru că în acest caz va trebui să se usuce ani de zile ca să îl poți folosi. La mini-făbricuța protagonistei noastre acesta se usucă cca o lună și jumătate, la temperatura camerei. E nevoie însă să nu fie nici prea cald, nici prea rece, așa că e cam complicat și vara, și iarna.
Procesul de fabricare al săpunului Magic Soap este cel numit la LA RECE. Formula este realizată astfel încât o parte din uleiuri să nu se saponifice, prin urmare, produsul final va curăța pielea și o va îngriji grație surplusului său de grăsimi. În urma procesului de saponificare la rece se produce glicerina naturală care rămâne în produs, spre deosebire de cele preparate industrial.
Galina le testează pe propria-i piele
„După o perioadă m-am gândit că ar fi bine să diversific gama, să nu fac doar un simplu săpun și am ajuns la uleiurile pentru toate tenurile: gras, uscat, mixt și așa am variat seria. Materia primă o procur de la furnizori. Sincer, nici nu mai știu câte feluri am, dar sunt și pentru căderea părului, și pentru scalp, că mai conțin și pudre speciale, pentru igienă intimă. Cu mătase naturală, cu lapte de capră și miere, cu mentă, argilă roșie și roz pentru pielea sensibiliă, aloe, pătrunjel etc”, ne-a relatat Galina.
Da, pătrunjelul pe care îl crește în grădină, îl culege, îl combină cu aloe, îl mixează până obține o pastă mai lichidă în care dizolvă soda și bucățica magică pentru dușurile revigorante de dimineață e gata. Are și miros, și culoare un pic verzuie. Cel cu propolis e pentru igiena intimă a doamnelor, e pe infuzie de plante medicinale și e destul de solicitat. Mai are și pentru bărbați: cele cu mentă și cu brad sau pin. Mai adaugă acolo spirulină și capătă o nuanță drăguță, care bate și la ochi.
Galina le testează pe toate pe propria-i piele, ca să știe ce vinde și ce efect au.
Și balsam, și ruj de buze
Un săpun are 100 gr și costă 50 de lei, dar oferă și beneficii, nu doar răsfăț! Discutând despre investiții, Galina ne-a răspuns că producerea lor e destul de costisitoare.
„Se adună o sumă bunicică. Uleiul de cocos e foarte scump, 250 ml costă 170 lei. Palmierul e și mai scump. E destul de costisitor și uleiul de măsline, pentru că se folosește doar cel extravirgin. Apoi eu utilizez uleiurile presate la rece, pentru care tot dau un ban bun. Avem mare noroc de Târgul producătorilor locali, acolo îl vindem, în rest nu avem unde. Mă gândesc să aplic la un grant pentru o încăpere. Aș face din ea o adevărată poveste, cu stilaje, bile fervescente, lumini, flori vii. Ca la americani, dar pentru noi”, ne-a împărtășit Galina visul ei.
Să vă mai spunem că ea mai produce și balsam pentru buze uscate, iar anul acesta la târg a avut și ruj natural de vânzare. Are deja o bază de clienți și nopțile știți ce face? Se gândește la diverse combinații din plante și uleiuri pentru a-și lărgi gama. Și caută idei pentru a-și extinde afacerea. Săpunurile GM Magic Soap sunt disponibile la Cămara Fest. Și, vorba Internetului, nici un săpun industrial nu se compară cu cel natural. Dacă ne spălăm cu el măcar o dată, sigur aflăm și de ce.