Fermierii au adresat o scrisoare deschisă Prim-ministrului Natalia Gavrilița și ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, în care enumeră problemele acute ale sistemului agricol din țară și solicită intervenția statului pentru suportul fermierilor.
Există riscul ca o bună parte din fermierii mici și mijlocii din zonele rurale să falimenteze. Astfel, ne vom confrunta și cu accelerarea migrației. Ne dorim să anticipăm acest lucru, dar fără intervenția promptă a statului, acest lucru este imposibil. Seceta a compromis recolta de porumb și floarea soarelui, embargoul a afectat pomicultorii și viticultorii, situația din Ucraina influențează negativ asupra prețurilor cu care agricultorii vând producția. Toate împreună îi aduc pe foarte mulți fermieri într-o situație aproape catastrofală, a declarat pentru AGROMEDIA, Alexandru Slusari, director executiv, Asociația Forța Fermierilor din Moldova.
Scrisoarea este semnată de conducerea a trei organizații de profil din țară: Asociația Moldova Fruct, Asociația Forța Fermierilor și Federația Națională a Fermierilor.
Noi de mult solicităm declararea stării de urgență în agricultură, lucru care a fost promis și de Domnul ministru, Vladimir Bolea. Această decizie ar permite amânarea plăților scadentei pentru fermieri, fără calcularea penalităților, oferirea unor facilități fiscale pentru agricultorii afectați de secetă și embargoul rusesc și adresarea către partenerii externi în vederea identificării resurselor financiare pentru compensații, cel puțin pentru cele mai vulnerabile categorii de fermieri.
Am avut mai multe întruniri cu domnul ministru, au fost și promisiuni, și expunerea publică a dumnealui, dar vedem că după o lună și jumătate de discuții, la nivel decizional nu s-a întreprins nimic, menționează directorul AFFM.
De asemenea, cele 3 organizații anunță desfășurarea, la 5 septembrie, a unei ședințe comune a Consiliilor de Administrare, cu invitație oficială pentru Prim-ministru și ministrul agriculturii.
Am solicitat public întâlnirea cu doamna Prim-ministru, Natalia Gavrilița, nu am văzut nici o reacție. În aceste condiții, am decis să mai facem un efort, împreună cu celelalte organizații, Federația Națională a Fermierilor și Asociația Moldova Fruct, să convocăm o ședință comună a organelor de administrare și să o invităm și pe doamna Gavrilița, pe domnul Bolea. Ne propunem să discutăm situația din agricultură care, pe zi ce trece, devine tot mai complicată și imprevizibilă.
Așteptăm ca doamna Gavrilița să vină de această dată la ședința noastră sau să propună altă dată, noi suntem deschiși și flexibili, dar cam toate metodele de dialog se apropie de epuizare, a mai spus Alexandr Slusari.
Fermierii solicită declararea stării de urgență și emiterea deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale care ar permite:
Amânarea plăților scadentei față de creditori fără calcularea penalităților pentru agricultorii afectați.
Acordarea unor facilități fiscale agricultorilor afectați.
Adresarea către partenerii externi întru identificarea resurselor financiare în scopul susținerii celor mai vulnerabile categorii de fermieri afectați.