SECRETUL AFACERII AGRICOLE a Marinei Cerkasenko din orașul Grigoriopol, care dă roade și pe timp de secetă

10 mar 2021

Marina Cerkasenco este o antreprenoare din orășelul Grigoriopol, Ea și-a lansat afacerea acum 10 ani, când a hotărât să se ocupe de agricultură și a înființat o gospodărie țărănească. Inițial, a arendat doar câteva terenuri, iar astăzi administrează deja peste 66 de hectare de pământ, pe care cultivă porumb, floarea soarelui, ovăz, exparcet și grâu.  
 
„Cerealele sunt principala sursă pentru producerea alimentelor necesare consumului uman și a furajelor pentru animale. Prin beneficiile pe care le aduc în urma consumului regulat, ele sunt adevărate surse de sănătate pentru organism. Culturile de câmp mai servesc drept materie primă pentru industrie. Prin urmare, avem multe solicitări, pe care încercăm să le onorăm cu brio”, spune producătoarea agricolă.
 
Odată cu extinderea suprafețelor cultivate, Marina Cerkasenko spune că necesitatea procurării tehnicii agricole performante devenea tot mai acută, însă nu dispunea de banii necesari. Șansa de a-și îndeplini visul a apărut atunci când a aflat, în vara anului trecut, despre un concurs de granturi lansat de proiectul PNUD „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade) cu asistența financiară a Suediei. A participat la concurs cu un plan de dezvoltare a afacerii și mare i-a fost bucuria când a aflat că este unul dintre cei 21 de câștigători. Grație grantului obținut din partea Suediei, Marina Cerkasenko a reușit să procure un tractor modern, care a fost imediat supranumit „asistent de fier”.
 
 „Sunt foarte bucuroasă că întreprinderea noastră a decis să participe la această competiție. Datorită noului tractor, vom putea să ne dezvoltăm mai repede ca afacere și să creăm încă trei locuri de muncă”, a conchis fericită proprietară a gospodăriei țărănești.
 
Chiar dacă roada din acest an a fost compromisă din cauza condițiilor climaterice severe, Marina Cerkasenko se arată încrezătoare în viitorul afacerii sale și zice că susținerea financiară și consultanța de care beneficiază în cadrul proiectului PNUD/AdTrade i-au oferit noi oportunități, au însuflețit-o și au determinat-o să-și dezvolte afacerea agricolă, utilizând noi tehnici de prelucrare a pământului, eficientizând resursele și sporind productivitatea.
 
„Într-o afacere agricolă este foarte important să monitorizezi constant creșterea culturilor, să fertilizezi terenul, să strângi și să depozitezi roada la timp și în condiții adecvate. Pentru ca să le reușești pe toate e nevoie de un utilaj agricol performant și cred că noul tractor, care este unul econom și durabil, ne va ajuta foarte mult ca să obținem rezultatele scontate cu efort mai mic decât până acum", a subliniat Marina Cerkasenko.
 
Planurile antreprenoarei nu se opresc aici. Ea își dorește să producă culturi agricole cu valoare adăugată înaltă și să poată exporta roada și în țările Uniunii Europene.
 
Tocmai din acest motiv frecventează și seminarele organizate în cadrul proiectului PNUD/AdTrade pentru antreprenorii de pe ambele maluri ale Nistrului în vederea dezvoltări capacităților de export și identificarea partenerilor de peste hotare. Cu dorință și efort constant, Marina Cerkasenko crede că și acest vis va prinde viață în viitorul apropiat.
 
 
loading ...