SEMĂNATUL DIRECT, BENZILE INTERCALATE ȘI CELE ÎMBURUIENATE. Lucrări ce asigură reducerea semnificativă a organismelor dăunătoare în câmp

30 jun 2022
Succesul agriculturii conservative, dar și a celei ecologice, în mare măsură este determinat de modul de îngrijire a solului și de eficienţa măsurilor de control a organismelor dăunătoare.

Lucrarea solului influenţează și modifică proprietăţile fizice, chimice și biologice ale lui și reprezintă o pârghie eficientă pentru menţinerea condiţiilor optime pentru creșterea și dezvoltarea plantelor agricole. În agricultura ecologică, preferinţă se dă sistemele minime de lucrare a solului și semănatul direct.

În funcţie de agregatul folosit, se evidenţiază următoarele sisteme de lucrări minime:

1. Sistemul de lucrări minime, cu afânare, dar fără întoarcerea brazdei, care include:
  • lucrat cu cizel + agregat complex (grapa rotativă + semănătoare + tăvălug) la care distanţa dintre piesele active ale cizelului constituie 25-28 cm, iar lucrările se realizează prin două treceri. Aplicarea cizelului se face toamna, pentru a încorpora o parte din resturile vegetale, iar primăvara se folosește doar agregatul complex;
  • lucrat cu plugul paraplow + agregat complex: se face toamna la fel ca și cu cizelul, folosindu-se pe terenurile în pantă. Primăvara se folosește doar agregatul complex de semănat format din grapa rotativă, semănătoare și tăvălug.
  • lucrat cu agregat complex (scarificator + grapa rotativa + tăvălug + semănătoare): se face pentru decompactarea solului cu scarificatorul montat în faţa tractorului și folosirea agregatului complex (grapa, semănătoare, tăvălug), care se montează în spatele tractorului.

2. Sistemul de lucrări minime cu pregătirea patului germinativ include:
  • lucrat cu grapa cu discuri: la culturile cu cerinţe reduse faţă de afânarea solului, monitorizând minuţios structura solului și îmburuienarea culturilor;
  • lucrat cu agregat multifuncţional: în componenţă intră organele de mărunţire a solului, alături de semănătoare, fertilizatoare și instalaţia de erbicidat, utilizate în special la culturile păioase;
  • lucrat cu grape rotative: se realizează prin două treceri: în prima trecere se lucrează cu agregat complex (freza), iar în a doua trecere se execută lucrarea de semănat și tăvălugit. Poate fi efectuat și cu un agregat complex, care execută o singură trecere.
3. Sistemul de lucrări minime cu mulci se aplică în condiţii similare cu sistemul de lucrări minime, dar include păstrarea a cel puţin 30-80 % din resturile vegetale rămase la suprafaţa solului. Drept rezultat, producţia secundară vegetală constituită din paie, ciocleje, vreji și tulpini ale plantelor agricole nu este îndepărtată de pe teren, ci fărâmiţată și împrăștiată uniform pe suprafaţa solului, unde susţin procesele de pedogeneză și menţinere a fertilităţii solului. Solul se lucrează numai pe fâșii late de 15-20 cm, în momentul semănatului, seminţele fiind așezate în mijlocul zonei lucrate. Agregatul este dotat cu piese active de tip grapă rotativă și cizel.

Actualmente, tot mai frecvent se aplică sistemul „fără lucrări” sau semănatul direct, care presupune semănatul într-un teren neprelucrat până la recoltare, fiind fără lucrări mecanice de întreţinere și combatere a buruienilor. Sistemul poate fi aplicat doar în condiţiile de agricultură performantă. Sistemul reprezintă o tehnologie cu păstrarea obligatorie a mulciului, care asigură conservarea apei în sol. Semănatul ca atare se face direct în miriște sau pe terenul cu resturi vegetale ale plantei premergătoare. Tehnologia se aplică la toate culturile cu excepţia celor rădăcinoase și tuberculifere.

Sistemul de lucrări cu biloane se aplică pentru plantele prășitoare și include deschiderea biloanelor, folosind cultivatorul cu cormane, iar semănatul se face prin tăierea coamei bilonului (cu cuţite tip disc rotative, săgeată cu defl ectoare laterale, discuri orizontale cu tăiș continuu), în urma căreia brăzdarele îngroapă sămânţa. Sistemul contribuie la încălzirea rapidă, semănatul se face la timp, iar plantele cresc mai viguros, stopând dezvoltarea buruienilor și reducând eroziunea solului.

Culturile intercalate sau culturile în benzi reprezintă cultivarea a două sau mai multe specii de plante pe același teren, în benzi paralele sau în parcele alăturate. Cercetările multianuale au demonstrat că sistemele de culturi intercalate sporesc densitatea entomofagilor, iar rata parazitismului este mai ridicată. Ele reprezintă o cale de reducere a densităţii populaţiilor de organisme dăunătoare, deoarece amestecul de specii din punct de vedere fiziologic interferează cu abilitatea dăunătorilor de a-și găsi sau de a reacţiona asupra plantei-gazdă și deoarece amestecul de plante constituie un refugiu pentru mai mulţi dușmani naturali care pradă dăunătorii.

Aplicarea sistemului la varza cu benzi de trifoi alb demonstrează eficienţa combaterii muștei rădăcinilor (Delia radicum), datorită sporirii activităţii carabidelor prădătoare.

Intensificarea activităţii carabidelor a fost înregistrată în culturile intercalate de porumb și trifoi alb, golomăţ și un amestec de plante perene. Aplicarea acestor habitate în calitate de refugiu a determinat creșterea numărului de carabide prădătoare în cultura de porumb. De aceste refugii au beneficiat și alţi prădători, cum sunt stafilinidele și arahnidele.

Subînsămânţatul reprezintă un tip de culturi intercalate, când o plantă este însămânţată în prima cultură, în același timp sau mai târziu, obţinând două recolte concomitent. În benzile în care se cultivă cea de-a doua cultură, planta iniţială se transformă în mulci vegetal (prin cosire, erbicidare, mulcire cu materiale plastice sufocante). În cazul în care culturile sunt subînsămânţate cu plante leguminoase, se înregistrează fertilizarea naturală a solului și sporirea abundenţei și activităţii acarienilor prădători, reducând astfel impactul organismelor dăunătoare.

Benzi îmburuienate în cultură reprezintă însămânţarea câtorva benzi apropiate cu buruieni cu flori sau ierburi la anumite intervale transversal zonei cultivate. Sistemul sporește abundenţa și activitatea insectelor prădătoare pentru combaterea afidelor.

Margini de cultură și zone de carabide reprezintă un sistem ce sporește numărul de habitate disponibile pentru prădători și parazitoizi în vederea iernării, reproducerii în timpul primăverii și hrănirii în timpul verii. Marginile formate din raigras sunt importante locuri de cuibărit pentru păsări, viespi solitare, albine și bondari. Sectoarele cu flori spontane furnizează polen și nectar pentru un număr impunător de nevertebrate, incluzând speciile de bondari. Interesul botanic pe care îl prezintă acest sistem este că acţionează ca niște importante benzi tampon între practicile culturale și habitatele sensibile, cum sunt, bunăoară, gardurile vii și cursurile de apă. Marginile cu plante sălbatice atrag, de asemenea, mamiferele mici care constituie hrană pentru păsările nocturne, inclusiv pentru bufniţe. E necesar de menţionat că zonele pentru carabide sunt create în mijlocul culturii, fiind asemănătoare cu cele de pe margini. Reprezintă zone înierbate situate transversal în centrul culturii, unde prădătorii pot ierna, acţionând astfel ca niște cuiburi de insecte prădătoare, care primăvara migrează ușor în cultură. Sunt aplicate pe loturile ce depășesc 20 de hectare și sunt prevăzute cu o bună reţea de margini de iarbă sau semănate cu specii de graminee perene în amestec cu leguminoase perene.

Plantele insectar pot fi adăugate în cultură ca benzi intercalate sau ca plante individuale în pepinieră, ori pot implica introducerea unei culturi acoperitoare între ori printre rândurile de plante. Un spectru mai larg de resurse vegetale (nectar, polen) pentru dușmanii naturali poate fi asigurat prin cultivarea în benzi a plantelor din speciile din familia Apiaceae (pătrunjel), Brassicaceae (mustar), Lamiaceae (mentă), Asteraceae (coada-șoricelului).

Atragerea și conservarea dușmanilor naturali presupune înţelegerea nevoilor de bază a acestora privind hrana, comportamentul și găzduirea lor și pornește de la necesităţile populaţiilor de agenţi biologici de protecţie în nectar, polen și hrană suplimentară. În așa mod, agricultorii pot spori numărul și diversitatea prădătorilor și paraziţilor, ameliorându-și concomitent fertilitatea terenului și reducând costurile tratamentelor cu pesticide și soluţionând problemele mediului înconjurător.

Bibliografie: AGRICULTURA CONSERVATIVĂ. Manual pentru producători agricoli și formatori.  Autori: Boris BOINCEAN – doctor habilitat în ştiinţe agricole. Leonid VOLOŞCIUC – doctor habilitat în ştiinţe biologice. Mihail RURAC – doctor în ştiinţe agricole. Iurie HURMUZACHI – doctor în ştiinţe economice. Grigore BALTAG – doctor în ştiinţe economice.
loading ...