TÂRGUL PRODUCĂTORILOR “CĂMARA FEST”: agitație mare la tarabele cu roșii, brânză de oi, flori și țuica lui nenea Andrei

21 jun 2021

Parcul “Alunelul” din sectorul Buiucani s-a umplut în acest weekend de lume dornică să cunoască producătorii locali și să consume cele mai naturale produse. În cadrul târgului “Cămara Fest”, organizat de Federația Națională a Fermierilor și Pretura Buiucani, au participat 80 de fermieri autohtoni din toate zonele țării, care au oferit cumpărătorilor cea mai variată marfă – de la ulei de lavandă și oale din lut la miere de salcâm, fructe proaspete, brânză de oi și flori.
 

Solicitată de AGROMEDIA, Diana Crudu, producătoare și organizatoarea evenimentului, ne-a comunicat că au recepționat cereri de participare de la 180 de antreprenori.
 
“Aceste târguri sunt ca o gură de aer și o salvare pentru producătorii despre care abia acum află lumea. În plus, aici ei au șanse reale să identifice clienți și pe rafturi. După fiecare ediție sunt identificați de rețelele de magazine mici și mari, gata să le realizeze marfa. Este și cazul “Cramei Dumitraș” care, după târgul trecut, a semnat contract și livrează marfă la un magazin din Chișinău”, ne-a spus Diana.
 
Protagoniștii istoriilor de succes povestite de AGROMEDIA, prezenți la eveniment
 
Evenimentul ne-a adus și pe noi, AGROMEDIA, la cel mai gustos loc din oraș de la acest sfârșit de săptămână. Mare ne-a fost bucuria să întâlnim aici protagoniștii istoriilor noastre de success. Chiar la intrarea în Parc ne-a întâmpinat Ina Erhan, florăreasa de la Dobrogea. Doamna cu trandafiri era asaltată de cumpărători și florile așteptau cuminți în vase cu apă șă își găsească noi stăpâni. Ar fi perfect, credem noi, dacă într-o bună zi toată Moldova va intra în hora trandafirilor de la Dobrogea, Sângerei!
 
Nu departe de ea, taraba unui cuplu de fermieri de la Dubăsarii Vechi. Și aici fierbe viața, pentru că au de vânzare roșii de-ale noastre, cu gust și miros veritabil. Am cumpărat și noi două kg și știți ceva? Sunt atât de gustoase, că le mănânci și fără brânză. Diana Crudu a subliniat că fermierii au participat în premieră la târgul producătorilor agricoli și au vândut toate lăzile!
 
Iată și mierea de la prisaca lui Petru Sacara, apicultorul care nu refuză niciodată să discute cu noi și ne oferă cele mai interesante și utile detalii despre albinari și munca lor. Cei care vând sunt părinții lui Petru, și ei apicultori în a doua generație. Senini la chip și abundă de sănătate. Ziceam noi că cei care consumă miere naturală au un luciu aparte în ochi. Pe masa lor – borcănașe de diverse mărimi, cu miere de mai multe feluri. Cea mai solicitată, la fel ca și în cazul tinerilor stupari de la ApiTapi, e cea de salcâm. Se vinde bine, cu 140 lei kg.
 
Observăm un rând de oameni. E la brânza de oi a fermierului Gheorghe Lichi din Lingura, Glodeni. E cea mai ieftină de pe piață – 85 lei de kilogram.
 
 “E un băiat cu atât de mult bun simț și cu o poveste de viață greu de redat în cuvinte... Împreună cu părinții, îngrijea o turmă de 400 de oi. În urma unui grav accident rutier, mama lui a paralizat și a rămas țintuită la pat. El e cel care o îngrijește. A redus efectivul de capete la 200 ca să aibă timp pentru mama. La Nord nu are piață de desfacere, tot potențialul de cumpărare e la Chișinău. Târgul este pentru Gheorghe o șansă reală pentru a-și promova produsul și a stabili parteneriate cu agenți economici prin care să își realizeze brânza”, ne-a spus Diana Crudu.
 
Potrivit organizatorilor, n-a fost trecută cu vederea nici țuica de prune a lui nenea Andrei de la Negrești, Strășeni și nici vinul de coacăză produs de familia Bubucea din Ciuciuleni, Hâncești. Nu am reușit să le gustăm, dar suntem siguri că au tăria necesară pentru a ne ține mintea trează, și asta pentru că nu conțin dram de hibrizi. Și fructele de sezon s-au vândut toate, la fel ca și cele în ciocolată.
 
Diana Crudu a menționat că aceste târguri vor deveni o tradiție. În iulie vor fi trei ediții, iar în august se vor organiza în fiece sâmbătă și vor fi destinate în special producătorilor de pomușoare. Și încă ceva: n-a fost producător care să nu aibă un cuvânt de mulțumire și respect pentru cei care le oferă șansa să creadă că nu trudesc degeaba în țara asta!
 
 
 
loading ...