În punctul de trecere a frontierei de stat Sculeni va funcționa un nou post de control fitosanitar și sanitar-veterinar pentru produsele agroalimentare de origine animală și non-animală. Postul de Inspecție al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), construit cu suportul Băncii Mondiale, a fost deschis astăzi, în prezența prim-ministrei Natalia Gavrilița.
„Acest serviciu are o importanță majoră, fiind vorba despre sănătatea oamenilor. Dacă ne dorim să avansăm pe calea integrării europene, trebuie să adoptăm și să implementăm cele mai bune practici europene, inclusiv în ceea ce ține de controlul calității alimentelor și produselor. Așteptăm de la noul oficiu ANSA servicii de calitate și integritate impecabilă”, a menționat prim-ministra.
La rândul său, directorul ANSA, Radu Musteata, a vorbit despre avantajele verificării produselor în cadrul noului post:
„Vom facilita activitatea operatorilor economici, a importatorilor de produse, dar cel mai important este că avem toate condițiile necesare pentru a desfășura o activitate eficientă de asigurare a calităţii alimentelor”.
Punctul ANSA este dotat cu utilaje și echipamente performante - pentru finalizarea proiectului au fost utilizate surse financiare în valoare de peste 15 milioane de lei. Activitatea postului va permite fluidizarea traficului de mărfuri supuse controlului ANSA în Postul de Inspecție la Frontieră. De asemenea, serviciile prestate la punctul de trecere Sculeni, controalele fizice și prelevările de probe pentru laborator, vor garanta calitatea și inofensivitatea produselor pentru consumatori. 10 inspectori ANSA vor efectua controalele necesare a mărfurilor pentru a nu admite plasarea pe piață a producției neconforme.
Punctul de inspecție ANSA la Frontiera Sculeni face partea din rețeaua de posturi de control veterinar și fitosanitar. Astfel de posturi au mai fost construite la vama Tudora, Criva, Leușeni și Giurgiulești.