Anul acesta, Ziua Națională a Vinului, desfășurată sub sloganul „Vinul nostru uimitor de bun”, a fost o celebrare a istoriei, culturii și artei vinificației care, în ultimii ani, și-a câștigat un loc de onoare pe harta vitivinicolă a lumii.
Anul acesta, festivalul a reușit să atragă turiști din peste 10 țări, inclusiv din Statele Unite, Grecia, Norvegia, Japonia și Austria. Printre vizitatorii de seamă ai acestui eveniment s-a numărat Andreas din Atena, Grecia, un iubitor al vinurilor moldovenești, care a revenit în țară pentru a doua oară.
Din Grecia au venit pentru prima dată în Moldova un grup de turiști, atrași de promisiunea unei experiențe culturale și gastronomice unice.
Aceasta este prima noastră vizită în Moldova și suntem încântați de tot ce am văzut. Am călătorit prin multe locuri frumoase, dar Ziua Națională a Vinului a fost cu adevărat o experiență de neuitat. Vinurile sunt delicioase, oamenii sunt primitori, iar Moldova este o destinație sigură și plină de farmec. Abia așteptăm să recomandăm această țară prietenilor noștri din Grecia, spun turiștii.
Festivalul a fost, de asemenea, o ocazie importantă pentru promovarea turismului moldovenesc în Asia. Kioko, proprietara unei agenții de turism din Tokyo, Japonia, a povestit cum partenerul său de afaceri din Moldova i-a trezit interesul pentru acest eveniment.
Partenerul meu de afaceri este în Moldova și mi-a prezentat acest festival cu mulți ani în urmă. Este prima dată când vin în Moldova de Ziua Națională a Vinului. Am fost curioasă să aflu mai multe despre acest festival, pentru a-l promova apoi turiștilor noștri. De obicei, beau doar un pahar sau două de vin, dar astăzi aș vrea să degust mai multe sortimente.
Ziua Națională a Vinului nu a fost doar despre degustarea vinurilor selecte, ci și despre descoperirea tradițiilor locale și a peisajelor impresionante ale Moldovei. Igor din Riga, Letonia, a rămas impresionat de calitatea vinurilor moldovenești și a ales să-și planifice un itinerar ce include vizite la unele dintre cele mai prestigioase crame din țară.
Am venit la Ziua Vinului pentru a afla din tradiții, istorie și cultura locală, la recomandarea unui prieten. Am fost curios să aflu ce vinuri produce Moldova, întrucât am auzit că tot ce produceți este de o calitate superioară, recunoscută la nivel mondial. Planificăm un itinerar extraordinar, începem cu Cricova, Chateau Vartely și, desigur, vom ajunge și la Purcari.
Pentru Andres din Norvegia, această experiență a început pe Facebook, iar dorința de a explora Moldova l-a adus pentru prima dată în țară.
Am găsit informații pe Facebook privind Ziua Vinului în Moldova, m-am informat puțin și am decis să vin și eu la sărbătoare. Sunt pentru prima dată în Moldova, și desigur beau vin, mă distrez și mănânc gustos, iar în zilele ce urmează planific să vizitez Castel Mimi.
Din Austria, Connie își trage rădăcinile dintr-o familie de vinificatori, și a găsit în acest eveniment o legătură specială cu propriile rădăcini.
Provin dintr-o familie de vinificatori, astfel Ziua Vinului este o sărbătoare foarte apropiată pentru mine. Ador Moldova și vinurile de aici, chiar dacă sunt pentru prima dată, am rămas impresionată. Curiozitatea m-a făcut să vin și nu regret niciun minut.
O noutate pentru mulți turiști a fost participarea la „Școala Vinului”, un atelier educațional unde vizitatorii au învățat cum să aprecieze corect vinurile spumante, printre altele. Lena din Slovacia, o vizitatoare fidelă a Moldovei din 2018, a fost încântată de această activitate.
Vizităm Moldova din anul 2018 și de fiecare dată suntem prezenți la Ziua Vinului. Pentru prima dată am participat la Școala Vinului și am degustat vin spumant, iar doamna Elizaveta ne-a povestit și arătat multe lucruri noi. Am învățat la ce temperatură să păstrăm fiecare tip de vin spumant și care este culoarea optimă pentru un produs de calitate.
Celebrul producător de documentare, Charlie Ottley, cunoscut pentru seria Flavours of Romania, a ales să includă Republica Moldova în călătoria sa recentă, fiind impresionat de autenticitatea și frumusețea peisajelor moldovenești.
Pornind de la documentarul difuzat pe Netflix despre România, în călătoria noastră prin regiunile istorice, am inclus și Republica Moldova pentru a explora contrastul dintre evoluțiile separate ale celor două țări. Locuri precum satul Rogojeni, unde oamenii trăiesc în case construite în dealuri, au un potențial extraordinar de a deveni situri UNESCO datorită autenticității și lipsei influenței moderne. Moldova ascunde multe astfel de comori neștiute, care ar putea atrage vizitatori din întreaga lume și ar merita mult mai multă promovare.
Ziua Națională a Vinului este organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului, cu sprijinul partenerului strategic USAID Moldova și Fondul American pentru Întreprinderi Ucraina-Moldova (UMAEF – Ukraine-Moldova American Enterprise Fund).
AGROMEDIA este partener media al evenimentului.