La UTM, Facultatea de Științe Agricole, Silvice și ale Mediului se pregătesc viitorii miniștri ai agriculturii, viitorii reprezentanți ai Moldovei în cadrul FAO, ONU și antreprenorii de succes. Cel puțin, acestea sunt visurile studenților de azi – puțini, dar buni, motivați să învețe și să facă performanță în agricultura moldovenească.
Serafim Glutnic este student în anul 3 la specialitatea horticultură. Vine din satul Ecaterinovca, raionul Cimișlia, dintr-o familie de intelectuali. A ales să facă agronomie pentru că, spune el, este un domeniu de perspectivă, cu lipsă de specialiști în toată lumea și, nu în ultimul rând, interesant. Este un student cu scopuri mărețe, sârguincios și implicat în toate activitățile din cadrul universității. A fost nominalizat 3 ani la rând în lista decanului, cu cele mai bune reușite la examene, este angajat în sera hidroponică didactică din cadrul facultății, voluntar în cadrul Agrotek Arena.
A face agricultură înseamnă să îți asumi o responsabilitate foarte mare. De agricultori depinde securitatea alimentară a țării și a întregii lumi precum și sănătatea oamenilor. Acesta aspect îmi dă încredere și mă va face să mă simt împlinit și mulțumit de munca pe care o voi face.
Este un domeniu complicat. Noi astăzi nu mai facem agricultură cu sapa, toate procesele s-au modernizat, s-au digitalizat. Este o oportunitate frumoasă pentru noi deschiderea centrului Agrotek Arena la facultate. Aplicând în practică și învățând de la mentori calificați, devenim și noi specialiști bine pregătiți pentru piața muncii. Agricultura se dezvoltă în pas cu domeniul IT și noi avem ocazia să învățăm toate aceste procese, povestește Serafim.
De asemenea, Serafim este un tânăr activ, se poate lăuda cu participarea la mai multe programe naționale și internaționale, printre care: voluntar în campanii electorale Promolex; participant al proiectului „CampKennedy” - Leadership în societate și activism civic; organizator al proiectului EcoTalks „Ecologia și Resurse Regenerabile” (PNTP) ș.a. În prezent, este plecat în Franța, la un stagiu de practică, prin intermediul programului Erasmus+ MIC.
Planuri de viitor am mai multe: visez la o seră modernă a mea, mă văd și agronom consultant, dar mi-ar plăcea să activez și în cadrul FAO, ONU, poate chiar un viitor ministru al agriculturii. Da, sunt planuri ambițioase, dar pentru ele muncesc, spune tânărul.
Serafim este unul din studenții implicați activ în procesul de implementare a proiectului Agrotek Arena din cadrul facultății. A participat la toate sesiunile de instruire, susținute de experți pentru studenți și agricultori. De asemenea, a contribuit inclusiv la instalarea sistemului de irigare și altor tehnologii în sere moderne, construite recent; la amenajarea bazinului de acumulare a apei din preajma serelor. În prezent, este angajat în sera didactică și voluntar în cadrul Agrotek Arena.
Plantațiile pomicole experimentale, precum și tehnologiile moderne despre care au povestit cu atâta pasiune studenții au fost înființate la Facultatea de Științe Agricole, Silvice și ale Mediului, UTM în cadrul Agrotek Arena. Serele moderne au fost construite cu suportul Proiectului Livada Moldovei.
Agrotek Arena este primul centru al inovațiilor în agricultură, care are scopul de a promova tehnologiile digitale, pentru a eficientiza modul în care este practicată agricultura.
În cadrul Agrotek Arena, studenții vor avea posibilitatea să studieze, dar și să pună în practică cele mai inovatoare soluții precum: drone, sisteme de irigare, stații meteo, senzori sau roboți agricoli. În acest sens, au fost semnate 15 acorduri de parteneriat cu diverși producători de tehnologii digitale, care vor oferi asistența tehnică necesară, iar specialiștii vor realiza seminare și vor oferi consultanță.
Arena deschide noi oportunități de cooperare și dezvoltare pentru studenți, profesori, agricultori și companii de tehnologii digitale, promovând astfel transferul de cunoștințe între mediul academic și industrie. Pe un teren deschis, furnizorii de tehnologii au instalat sisteme de irigare, de suport și de monitorizare pentru diferite culturi agricole. Iar în laboratorul Agrotek Arena sunt instalate sisteme integrate de gestiune a activităților agricole și a datelor, generând analize și recomandări pentru fermieri.
Agrotek Arena este o inițiativă dezvoltată de Universitatea Tehnică a Moldovei în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare și Modernizare a Agriculturii și Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.