Unul dintre cele mai inovatoare proiecte implementate de antreprenoare este colectarea și stocarea apei dulci din precipitații, o soluție care îi permite să irige plantațiile de 25 de hectare, chiar și în perioadele de secetă. Cu sprijinul Uniunii Europene, prin Programul de Ecologizare a ÎMM, femeia a accesat un grant de aproape 500 000 de lei, investiție care i-a consolidat afacerea și i-a crescut eficiența operațională.

Această soluție ne permite să folosim resursele naturale în mod responsabil și să reducem impactul asupra mediului. Agricultura trebuie să fie sustenabilă, iar sprijinul Uniunii Europene ne ajută să implementăm tehnologii moderne și eficiente, spune Zoia Romaniuc.
Programul de Ecologizare a ÎMM a sprijinit, programul cu 2022, peste 162 de companii din întreaga zonă, cu granturi de peste 36 milioane de lei, contribuind la prevenirea poluării și gestionarea eficientă a resurselor naturale.
Exemplul Zoiei Romaniuc demonstrează că agricultura ecologică este nu doar o necesitate pentru protejarea mediului, ci și o oportunitate reală de creștere și adaptare la schimbările climatice. Fermierii care doresc să implementeze soluții ecologice pot aplica pentru finanțare în cadrul Programului de Ecologizare a ÎMM.