Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali din Moldova – EcoLocal a organizat, pe 24 februarie, un atelier de comunicare destinat membrilor săi, axat pe consolidarea colaborării în cadrul organizației și îmbunătățirea relațiilor de lucru în echipă. Activitatea a fost realizată în parteneriat cu UN Women.
Atelierul, cu tema „Conștientizare și reglarea tensiunilor în comunicarea internă”, a fost susținut de Natalia Efros, consultantă în comunicare strategică și de criză, acreditată internațional Human Synergetics LSI/GSI, și Daniel Mazepa, consultant în comunicare strategică și psiholog, reprezentanți ai Agenției Parole.
În cadrul sesiunii, participanții au analizat elemente esențiale ale comunicării asertive, gestionarea situațiilor tensionate și tipurile de temperament în mediul profesional. Activitățile au inclus exerciții practice și teste de autocunoaștere, menite să ajute membrii asociației să înțeleagă mai bine dinamica echipei și impactul comunicării interne asupra funcționării organizației.
Potrivit organizatorilor, dezvoltarea unor mecanisme eficiente de comunicare contribuie direct la cooperarea dintre producători și la realizarea obiectivelor comune ale asociației, într-un sector în care colaborarea și încrederea sunt esențiale.
Programul va continua cu o a doua sesiune planificată pentru 3 martie, când participanții vor aprofunda instrumentele de comunicare și vor exersa aplicarea acestora în situații practice.
EcoLocal este o organizație neguvernamentală, apolitică și nonprofit, fondată în 2018, care reunește producători ecologici, artizanali și tradiționali din Republica Moldova. Asociația își propune să sprijine dezvoltarea producătorilor locali și să crească nivelul de informare al consumatorilor privind produsele alimentare ecologice și tradiționale.
