Tornado 500 SL de la compania Avgust este una dintre cele mai eficiente soluții pentru combaterea buruienilor anuale și perene, oferind un control total asupra vegetației nedorite. Fie că este aplicat primăvara înainte de semănat sau toamna după recoltare, Tornado 500 SL elimină buruienile complet, distrugându-le atât partea aeriană, cât și sistemul radicular. Astfel, terenul rămâne curat și pregătit pentru însămânțare, fără competiție între culturile agricole și buruieni.
De ce aleg fermierii Tornado 500 SL?
Fermierii care l-au folosit an de an confirmă eficiența și fiabilitatea acestui produs.
Erbicidul Tornado face parte din schema noastră de protecție pentru culturile de cereale de mai bine de 10 ani. Îl folosim cu încredere la fiecare campanie agricolă, iar rezultatele sunt pe măsura așteptărilor. Câmpurile noastre sunt curate de buruieni, iar plantele de cultură beneficiază de un start mai bun în dezvoltare. Am observat că buruienile încep să își piardă culoarea și să se usuce la câteva zile după aplicare. La pălămidă și volbură, efectele se văd mai lent, dar peste două-trei săptămâni, acestea sunt complet distruse. Tornado rămâne alegerea noastră de bază pentru că ne asigură terenuri curate și fără concurență din partea buruienilor, ne-a mărturisit Nicolai Dimitrov, fermier din stânga Nistrului, administratorul OOO „Vinloz”.
Emanuil Ghincov, fermier din stânga Nistrului, administrator OOO „Agroșompol”, subliniază importanța acestui erbicid în agricultura conservativă (No-Till):
Noi practicăm No-Till, iar Tornado 500 SL este salvarea noastră. Îl aplicăm primăvara înainte de semănat și toamna imediat după însămânțarea grâului. Acesta elimină buruienile existente fără a afecta structura solului și fără a necesita intervenții mecanice suplimentare. Astfel, păstrăm umiditatea solului și protejăm cultura de competiția cu buruienile.
Un alt avantaj este că erbicidul acționează chiar și asupra buruienilor perene cu sistem radicular profund. Chiar și pe timp de secetă, efectul său este vizibil, deși poate dura câteva zile în plus până la ofilirea completă a buruienilor. Am testat mai multe erbicide de-a lungul timpului, dar Tornado rămâne cel mai pentru noi, spune agricultorul
Caracteristicile cheie ale Tornado 500 SL
- Eficiență maximă – distruge atât părțile aeriene, cât și sistemul radicular al buruienilor, prevenind regenerarea acestora.
- Spectru larg de combatere – acționează asupra tuturor buruienilor monocotiledonate și dicotiledonate, inclusiv a celor perene și a vegetației nedorite de tip lemnos (salcie, arin, arțar etc.).
- Compatibilitate excelentă – poate fi utilizat în diverse sisteme agricole, inclusiv No-Till și Mini-Till.
- Eficiență economică – concentrația ridicată a substanței active permite aplicarea unei doze reduse, ceea ce înseamnă costuri mai mici pentru fermieri. Siguranță în asolament – nu afectează culturile viitoare și permite însămânțarea rapidă după aplicare.
Cum funcționează Tornado 500 SL?
Tornado 500 VR pătrunde în plante prin frunze și alte părți verzi, după care este translocat către toate organele, inclusiv către sistemul radicular. Aici, blochează sinteza aminoacizilor aromatici, esențiali pentru dezvoltarea buruienilor, ceea ce determină uscarea completă a acestora.
Când și cum se aplică?
- Pentru buruieni anuale: aplicare în faza de 2-4 frunze.
- Pentru buruieni perene: aplicare în faza de rozeta, înainte de înflorire.
- Pentru vegetația lemnoasă și perenă agresivă: aplicare toamna sau înainte de intrarea în repaus vegetativ.
Se recomandă evitarea aplicării pe vreme ploioasă sau în condiții de umiditate excesivă, deoarece acest lucru poate reduce eficiența produsului. Nu se recomandă lucrările solului timp de minim 14 zile după aplicare, pentru a permite erbicidului să-și finalizeze acțiunea asupra sistemului radicular.
Pentru mai multe detalii, contactați reprezentanții companiei Avgust:
- Tel.: +373 78 330 311
- e-mail: i.roshior@avgust.com
- www.avgust.com