DEPOZITAREA CEREALELOR ÎN SILOZ SAU HALĂ. Umiditatea și temperatura boabelor

O medie bună la umiditate poate, deseori, ascunde o zonă în care cerealele încep să se încălzească. Praful și boabele sparte se pot concentra sub punctul de umplere, unde aerul circulă mai greu. În lunile reci, diferența de temperatură dintre centrul masei de boabe și pereții silozului poate duce la acumularea umezelii în stratul superior. De aceea, calitatea cerealelor se urmărește prin măsurători repetate, în mai multe puncte ale depozitului.
 
Boabele continuă să respire după recoltare. Pe măsură ce cresc umiditatea și temperatura, se intensifică respirația și apar condiții favorabile pentru mucegaiuri și insecte. Boabele sparte, praful și resturile vegetale îngreunează trecerea aerului. Curățarea înainte de depozitare ajută la distribuirea mai uniformă a aerului, iar îndepărtarea resturilor din silozuri, elevatoare și transportoare reduce riscul ca dăunătorii să treacă dintr-un lot în altul, scrie DLG.
 
La recepție, umiditatea se măsoară pe o probă reprezentativă, formată din mai multe subprobe prelevate din lot. Dacă anumite porțiuni sunt vizibil mai umede, se verifică separat. Umidometrul trebuie setat pentru specia măsurată, iar citirile pot fi verificate periodic prin comparație cu un aparat etalonat. Compensarea temperaturii contează mai ales când proba vine direct de la uscător sau dintr-un depozit rece.
 
Umiditatea țintă se stabilește în funcție de specie, temperatura boabelor și durata depozitării. Pentru păstrarea în sezonul cald, North Dakota State University indică, orientativ, 13,5% la grâu, 13–14% la porumb și 12% la orz. Sunt repere pentru depozitare în condiții de temperatură ridicată. Un lot care îndeplinește cerința de umiditate la livrare poate avea nevoie de uscare suplimentară dacă fermierul intenționează să-l păstreze până vara.
 
În siloz, cablurile cu senzori permit urmărirea temperaturii la mai multe adâncimi. Fiecare senzor măsoară boabele din imediata lui apropiere, așa că un singur cablu poate rata o zonă fierbinte. În hală se poate folosi o sondă, cu citiri în aceleași puncte și la aceleași adâncimi de la un control la altul. Merită urmărite centrul grămezii, zonele de lângă pereți și punctele unde aerul ajunge cel mai greu. La instalațiile care împing aerul de jos în sus, stratul superior este printre ultimele care se răcesc.
 
Ghidul britanic AHDB recomandă verificarea temperaturii la câteva zile în timpul răcirii, apoi săptămânal, după atingerea temperaturii dorite. Dacă într-un punct temperatura crește de la o citire la alta, în timp ce restul lotului se răcește sau rămâne stabil, se verifică umiditatea locală și se caută boabe aglomerate, insecte, condens ori miros de mucegai. O citire izolată arată temperatura din acel moment. Un șir de citiri arată dacă problema se extinde.
 
La aerare, ventilatoarele împing sau aspiră aerul exterior prin masa de boabe. Se aleg perioadele în care aerul este mai rece decât cerealele, ținând cont și de umiditatea aerului, mai ales dacă instalația funcționează multe ore. Răcirea activă folosește un agregat frigorific pentru a furniza aer rece și atunci când temperatura de afară rămâne ridicată. Dacă boabele sunt prea umede pentru durata planificată de depozitare, răcirea poate câștiga timp până la uscare. Pentru reducerea umidității este necesar un regim de uscare potrivit lotului.
 
În practică, aerul răcește mai întâi boabele din apropierea canalelor, apoi zona răcită avansează în direcția curentului de aer. Dacă aerul intră pe la baza silozului, scăderea temperaturii la senzorii de jos arată că răcirea a început. Citirea din stratul superior arată dacă aerarea și-a făcut efectul până sus. Timpul necesar depinde de debitul real de aer, de înălțimea stratului și de rezistența pe care o opun boabele și impuritățile. Din acest motiv, două silozuri cu ventilatoare similare pot avea timpi diferiți de răcire.
 
Ca reper, AHDB recomandă coborârea temperaturii boabelor sub 15°C în primele două săptămâni după recoltare, pentru a reduce activitatea insectelor. Într-o toamnă caldă, aerarea se poate face în etape, pe măsură ce apar intervale cu aer mai rece. În registrul fiecărui lot merită notate umiditatea la intrare, temperaturile pe puncte și orele de funcționare a ventilatoarelor. La următoarea verificare, aceste date arată unde s-a răcit masa de boabe și unde trebuie controlată din nou.