MOLDOVA IMPORTĂ MASIV ULEI, DAR EXPORTĂ SEMINȚE NEPROCESATE

19 mai 2025
Republica Moldova a înregistrat în sezonul iulie 2024 – aprilie 2025 o creștere spectaculoasă a importurilor de ulei de floarea-soarelui, marcând o inversare majoră a balanței comerciale în acest sector agroalimentar. Cu un volum total de 12.295 tone importate, importurile s-au dublat față de sezonul 2022/2023 și sunt de 2,6 ori mai mari decât cele din sezonul precedent.
 
Această evoluție vine în contrast puternic cu scăderea drastică a exporturilor de ulei, care au coborât la doar 18.120 tone, comparativ cu peste 180.000 tone în sezoanele anterioare. Moldova a trecut astfel, într-un singur sezon, de la un exportator net puternic la o dependență crescută de produsul finit importat, în special din Ucraina, care asigură circa 85% din volumul total, scrie Moldova in progres.
 

Exportăm semințe brute, importăm ulei ambalat

În paralel cu scăderea exporturilor de ulei, exporturile de floarea-soarelui ca materie primă au atins un record de peste 532.000 tone, reflectând o strategie care favorizează materia primă brută în detrimentul procesării locale. Potrivit datelor analizate, raportul dintre exporturi și importuri s-a redus dramatic: dacă în urmă cu două sezoane exporturile de ulei depășeau importurile de 27 ori, acum diferența este de doar 47%.
 
În perioada ianuarie–aprilie 2025, prețul mediu al uleiului importat a fost de 24,83 lei/kg, cu 1,5 lei mai mult decât uleiul moldovenesc exportat (23,3 lei/kg). Astfel, Moldova plătește mai mult pentru a importa produsul finit, în timp ce pierderile industriale se acumulează.
 

Procesatorii locali: inactivi sau forțați să importe

Situația paradoxală este evidențiată și de faptul că principalul procesator din țară – „FLOAREA SOARELUI” SA – se numără printre importatori, achiziționând 1.152 tone în primele patru luni ale anului. Volumul importat acoperă doar necesarul pentru două zile de funcționare a unei uzine, motiv pentru care compania a optat pentru o soluție punctuală de urgență, în lipsa stocurilor interne suficiente.
 
Pe următoarele poziții în topul importatorilor se află companiile „MOLDRETAIL GROUP” SRL (775 tone) și „COLVAS” SRL (624 tone), distribuitori activi în comerțul cu produse alimentare.
 

Importuri record și la șrot: semnal de alarmă pentru sectorul agroindustrial

Fenomenul este similar și în cazul șrotului de floarea-soarelui, un produs secundar esențial în nutriția animalelor. În perioada ianuarie–aprilie 2025, importurile au ajuns la 1.162 tone, cu 70% mai mult decât în tot anul 2024. Și aici se observă o anomalie economică: prețul de import (4,35 lei/kg) este sub cel de export (5,22 lei/kg), semn că piața internă nu este capabilă să valorifice eficient nici măcar produsele derivate.
 
Specialiștii avertizează că Republica Moldova riscă să piardă controlul asupra propriului lanț de valoare agroalimentar. Exportul masiv de semințe și dependența de importuri pentru produsul finit înseamnă pierderi pe mai multe paliere: locuri de muncă în industrie, venituri bugetare, competitivitate externă și securitate alimentară.
 
 
loading ...